Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Cum sunt conduse spitalele Primăriei București: oameni cu funcții în PSD sunt numiți în Consiliile de administrație, deși legea o interzice

Actualitate 10:28

Aproape 20 de spitale are în subordine Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, iar pentru fiecare dintre acestea Consiliul General desemnează, potrivit legii, câte doi membri în consiliul de administrație. Majoritatea politică din CGMB controlează aceste numiri, așa cum se întâmplă cu toate posturile în care trebuie să desemneze reprezentanți. În cazul spitalelor, reglementările în vigoare impun ca aceștia să nu aibă funcții în vreun partid. Însă incompatibilitatea stabilită de lege este ignorată în mai multe cazuri și chiar contestată.

Astfel, Simona-Valentina Butacu, consilier local la Sectorul 6, consilier personal al Gabrielei Firea și vicepreședinte la PSD Sector 6, este și membru în CA al Maternității Giulești. Adriana Păunică, consilier local la Sectorul 3 și secretar executiv al PSD Sector 3, este și membru în CA al spitalului „Victor Babeș”, iar pentru o perioadă a fost președintele acestui organism.

Ambele au deja o tradiție în a deține posturi în diferite instituții și companii din subordinea Primăriei Capitalei, inclusiv în consiliile de administrație ale acestora, fie că este vorba despre spitale, imobiliare, administrarea domeniului public, publicitate sau agrement.

Legea sănătății stabilește că funcția de membru în consiliul de administrație al unui spital este incompatibilă cu „exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control ale unui partid politic”. Contactate de G4Media.ro, Adriana Păunică a spus că nu știa această prevedere legală, iar Simona Butacu a susținut că se aplică doar pentru funcțiile la nivel național în cadrul partidelor politice. Ea este contrazisă însă chiar de Agenția Națională de Integritate, într-un răspuns oficial către G4Media.ro.

Simona Butacu nu a răspuns apelurilor telefonice ale G4Media.ro, însă a răspuns la un mesaj pe Whatsapp. Întrebată de ce nu a ținut cont de prevederile legii sănătății privind incompatibilatea între calitatea de membru în CA al unui spital și deținerea unei funcții într-un partid politic, Simona Butacu a trimis un mesaj în care susține că incompatibilitatea nu se referă la funcțiile de la nivel local:

„Un partid este persoană juridică, astfel că organele de conducere, de administrare și control se apreciază la nivelul persoanei juridice (la nivelul central). Partidul politic are organizații teritoriale, care sunt structuri interne, fără personalitate juridică. CALITATEA DE MEMBRU AL CONDUCERII UNEI ORGANIZATII TERITORIALE (in speta PSD Sector 6) NU SE INCADREAZA IN NORMA CARE STABILESTE INCOMPATIBILITATI!!!

Organele de conducere, administrare și control ale PSD sunt următoarele: Biroul Permanent Național (organul de administrare), președintele și președintele executiv (organul de conducere executivă) și mandatarul financiar (organul de control)”

G4Media.ro a întrebat Agenția Națională de Integritate (ANI) dacă deținerea simultană a funcției de membru în consiliul de administrație al unui spital public și exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control la o organizație de nivel local sau teritorial al unui partid politic, respectiv funcția de secretar executiv sau funcția de vicepreședinte, poate genera o stare de incompatibilitate.

În răspunsul oficial al ANI remis G4Media.ro, instituția care verifică situațiile de incompatibilitate a transmis următoarele:

„Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea simultană a funcției de membru în consiliul de administrație al unui spital public și exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control la o organizație de nivel local sau teritorial al unui partid politiceste de natură să genereze o situație de incompatibilitate dacă funcția deținută la nivelul formațiunii politice se încadrează în categoria de funcții enumerate la art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f). din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv  o  funcției de membru în organele de conducere, administrare și control.
 
Precizăm că prezentul răspuns reprezintă punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate raportat la situația de fapt descrisă de dumneavoastră și la dispozițiile legale incidente, nu este o interpretare generală şi obligatorie a textelor de lege și nu reprezintă rezultatul activității de evaluare efectuată în condițiile Legii nr. 176/2010.”

G4Media.ro a contactat-o telefonic și pe Adriana Păunică. Aceasta a spus inițial că nu știa că ar fi în incompatibilitate, iar despre mandatul de președinte al Consiliului de Administrație la spitalul „Victor Babeș” a spus că nu îl mai deține și că nu își amintește în ce perioadă l-a exercitat. Ea a cerut ca întrebările să îi fie transmise prin e-mail, însă nu a mai răspuns la acestea.

  • În decembrie 2019, G4Media.ro a scris despre cazul lui Alexandru Ștefan Deaconu, președintele Consiliului Național al Tineretului ALDE și secretar coordonator în Biroul Politic al ALDE Sector 1, și care era de peste 3 ani membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Oftalmologie din București, iar pentru o perioadă a fost chiar președintele acestui organism. Ulterior publicării articolului, Deaconu a transmis că a demisionat din CA al spitalului de oftalmologie. Detalii aici

Cine este Simona-Valentina Butacu. Consilier local la Sectorul 6 la al doilea mandat, aleasă pe listele PSD, Simona Butacu este și consilier personal al primarului general Gabriela Firea și vicepreședinte la PSD Sector 6.

butacu-300x300 Cum sunt conduse spitalele Primăriei București: oameni cu funcții în PSD sunt numiți în Consiliile de administrație, deși legea o interzice
Foto: Simona Butacu alături de Gabriela Firea / sursa: pagina de Facebook a Simonei Butacu

La momentul primei alegeri în Consiliul Local, în 2012, Simona Butacu era președintele TSD București, vicepreședinte la PSD Sector 6 și membru în Consiliul Național al PSD. În 2016, când a fost aleasă din nou, era președintele TSD București, vicepreședinte la PSD Sector 6 și președintele TSD Sector 6. De asemenea, ea era asociat unic la Shiny Production Concept SRL și asociat cu 50% la SC Eurotrust Trading filiala București. Simona Butacu deținea și funcția de director general la SC Service Ciclop SA București, după cum reiese din declarațiile de interese aflate pe portalul ANI.

În 2017, Butacu este numită director general la Compania Municipală Agrement București SA. În același an, ea era membru în Consiliul de Administrație la Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA. Dintre funcțiile politice, ea o mai deținea pe cea de vicepreședinte la PSD Sector 6. Butacu era în continuare asociat și administrator la Eurotrust Trading.

În 2018, Simona Butacu a devenit membru și în Consiliul de Administrație al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești).

În ultima declarație de interese, completată în iunie 2020, Simona Butacu, consilier local la Sectorul 6, trece următoarele funcții: membru în consiliile de administrație la Maternitatea Giulești, la Compania Municipală Publicitate și Afișaj și membru supleant în Consiliul de Administrație la Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” București. Ea este în continuare asociat și administrator la Eurotrust Trading și deține funcția politică de vicepreședinte la PSD Sector 6.

De asemenea, în declarația de avere a trecut următoarele venituri încasate în ultimul an fiscal: 12.000 lei în calitate de consilier al directorului companiei municipale Tehnologia Informației, 1.555 lei în postul de director adjunct la Rodut Plast (producător și distribuitor de lăzi din plastic pentru depozitarea și transportul produselor agroalimentare), 113.804 lei pentru postul de consilier al primarului general Gabriela Firea, 14.604 lei pentru postul de consilier local la Sectorul 6 și 37.200 lei ca membru în CA la Compania Municipală Publicitate și Afișaj.

sursa: G4media.ro

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 zile ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 zile ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 zile ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 5 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate o săptămână ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate o săptămână ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate o săptămână ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...