Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Danemarca: 4 milioane de nurci, ucise luna trecută de teama COVID

Actualitate 13:03

Guvernul danez şi-a asigurat o majoritate politică pentru un plan de exhumare şi incinerare a milioane de carcase de nurci care au fost sacrificate şi îngropate de urgenţă luna trecută pentru a combate o mutaţie a coronavirusului, a anunţat duminică un membru al cabinetului.

Aproximativ 4 milioane de cadavre ale animalelor sacrificate au fost înhumate în gropi comune pe un teren deţinut de armată, ceea ce a provocat temeri că procesul de descompunere a carcaselor ar putea contamina apa potabilă sau zonele în care oamenii înoată.

Peste 15 milioane de nurci au fost sacrificate începând din noiembrie după s-a descoperit că o mutaţie a coronavirusului a fost transmisă între aceste animale şi oameni.

Conform acordului anunţat duminică, carcasele vor fi dezgropate şi incinerate după o perioadă de şase luni, când nu mai prezintă un risc de infecţie, transmite Agerpres.

Aceasta a fost una dintre cele trei soluţii propuse de Administraţia Veterinară şi Alimentară din Danemarca.

„Şase luni pare mult timp… dar este în mod clar cea mai sigură soluţie”, a declarat Rasmus Prehn, ministrul Agriculturii şi Pescuitului.

Săpăturile sunt preconizate să înceapă în luna mai, iar demersul de eliminare a carcaselor urmează să fie finalizat până în iulie.

Partidele centriste şi de stânga, dar şi guvernul social-democrat, au declarat că au luat în considerare constatările conform cărora carcasele nu prezintă un risc imediat pentru sursele de apă potabilă.

Îngrijorările care au condus la sacrificarea în masă au avut ca punct de pornire una dintre cele cinci mutaţii ale virusului despre care s-a descoperit că slăbeşte capacitatea organismului uman de a produce anticorpi, ceea ce ar putea reprezenta un risc pentru viitoarele vaccinuri împotriva noului coronavirus.

Guvernul a recunoscut ulterior că nu a avut o bază legală pentru măsura sacrificării întregii populaţii de nurci de fermă din ţară.

Provocarea de natură logistică a îndepărtării unui număr atât de mare de animale moarte a determinat autorităţile să îngroape o parte dintre nurci în gropi dintr-o zonă militară din vestul Danemarcei, la doi metri adâncime.

Autorităţile guvernamentale au declarat ulterior că intenţionează să dezgroape nurcile după ce unele cadavre s-au ridicat la suprafaţă din gropile comune, cel mai probabil din cauza gazelor emanate în procesul de descompunere, care au împins corpurile din pământ. Mass-media a numit acest fenomen „nurci zombie”.

Un proiect de lege, care interzice creşterea nurcilor până în 2022, urmează să fie aprobat luni.

În ceea ce priveşte mutaţia care a stârnit îngrijorări, denumită „Cluster 5”, Danemarca a anunţat la 19 noiembrie că aceasta nu mai este prezentă.

Nurca este singurul animal identificat până în prezent ca având potenţialul de a contracta COVID-19 de la om şi de a recontamina oamenii.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 20 de ore ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate o zi ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate o zi ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 6 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 6 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 6 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...