Streamuri Radio Clasic

Cultură

Dirijorul Cristian Măcelaru și mezzosoprana Aura Twarowska aduc “Poemul iubirii şi al mării” pe scena Ateneului

Cultură 08:46

Joi, 7 și vineri, 8 noiembrie 2019, de la  ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu”, condusă de Cristian Măcelaru, va avea în program lucrările “Amurg de toamnă” de Alfred Alessandrescu,  “Poemul iubirii şi al mării” de Ernest Chausson și “Simfonia nr. 2”, în mi minor, op. 27 de Serghei Rahmaninov. Solistă va fi mezzosoprana Aura Twarowska.

“Venind toamna, am vrut să aduc în repertoriu o lucrare care să reflecte această idee a a unui amurg pentru a ne gândi la importanța lucrurilor care trec ca să se poată reînnoi. De aceea am ales celebra piesă a lui Alessandrescu, Amurg de toamnă, care se referă nu numai la un lucru din natură, ci și la acest sentiment de toamnă a vieții, a unui lucru frumos care se termină și care e necesar să se termine ca să poată reîncepe. Poemul iubirii şi al mării de Ernest Chausson e o piesă care nu se cântă foarte des. Eu îl văd pe Chausson ca o oglindă a unui Wagner francez. Chausson e foarte lent, niciodată nu știm exact unde se va termina armonia, pentru că atunci când credem că ajungem într-un punct, de fapt, o luăm în altă direcție. Acest poem, interpretat cu sensibilitate de Aura Twarowska, are conotații filosofice.  Simfonia nr. 2 de Rahmaninov, pentru mine, e foarte aparte. E o piesă pe care o dirijez foarte des, dar care îmi aduce întotdeauna bucurie, pentru că ne deschide o lume atât de frumoasă prin armoniile pe care le conține”, spune dirijorul Cristian Măcelaru. “De obicei, în ultima parte a simfoniei se fac multe tăieturi. Noi, în concertele de joi și vineri, o vom face complet la Ateneu, așa cum a scris-o Rahmaninov. Întotdeauna sunt atent să văd să fie cât mai clar ceea ce a dorit compozitorul să comunice. Mulți dirijori încearcă să-și pună amprenta pe partitura pe care o dirijează, eu încerc să las amprenta compozitorului să fie cât mai clară posibil”, subliniază dirijorul.

Poème  de l’amour et de la mer e lucrare compusă de Ernest Chausson în anul 1892, sunt foarte bucuroasă să o interpretez alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Eu și cu maestrul Cristian Măcelaru suntem timișoreni și sunt cu atât mai mândră să facem împreună muzică pe scena Ateneului. Este o onoare si o bucurie pentru mine să mă reîntâlnesc cu Cristian Măcelaru într-un nou concert. Știu că prin muzicalitatea și știința sa întreg ansamblul va fi condus spre succes. A cânta sub cupola Ateneului Român este o încununare a carierei fiecărui artist român și un vis al fiecărui muzician”, subliniază mezzosoprana Aura Twarowska.

Orchestra  Filarmonicii „George Enescu”

Joi și vineri, 7 și 8 noiembrie, ora 19.00, Ateneul Român

Dirijor – CRISTIAN MĂCELARU

Solistă – AURA TWAROWSKA

Program

Alfred Alessandrescu– Amurg de toamnă

Ernest Chausson – Poemul iubirii şi al mării

Serghei Rahmaninov – Simfonia nr. 2, în mi minor, op. 27

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul 
www.fge.org.ro

Născut în Timişoara în 1980 și plecat la 16 ani în SUA cu o bursă de două luni,  Cristian Măcelaru a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami. Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 fiind numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre. A fost, de asemenea, distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Este dirijor principal al WDR Sinfonieorchester din Köln, începând cu sezonul 2019/2020. A devenit, de asemenea ,director muzical al Festivalului Cabrillo, cel mai longeviv festival american dedicat muzicii clasice contemporane. În 2017, a debutat alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam cu lucrări de Mozart, Strauss și Wagner. A dirijat, de asemenea, programe în octombrie 2018 și martie 2019. L-a înlocuit pe Mariss Jansons în concertul cu Orchestra Regală Concertgebouw pe 18, 19 septembrie 2019, la Amsterdam și 21 septembrie 2019, la București în cadrul Festivalului “George Enescu”.

Mezzosoprana Aura Twarowska (născută Aurora Eleonora Avram în 1967, Lugoj) se dedică vieţii muzicale încă de la vârsta de șase ani prin studiul pianului, al mandolinei şi cel al cântului în Lugojul natal. Urmează masteratul la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde obţine diploma de studii aprofundate – operă, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. Din 2010 este doctor în muzică. Colaborările şi turneele internaţionale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. În anul 2004, este decorată de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Cultură 22 de ore ago

Classix Festival 2026 aduce evenimente culturale inovatoare la Iași

Classix Festival anunță programul Classix in Focus, o serie de evenimente culturale care se...

Cultură o zi ago

Songs, Fancies and Dances

Miercuri, 4 martie, începând cu ora 18, eleganța istorică a Palatul Suțu devine decorul...

Cultură o zi ago

Arta de a trăi cu incertitudinea, ca forță vitală în muzică și în viață: dirijorul Paul Daniel și pianistul Lucas Debargue într-o conversație deschisă publiului la Ateneul Român

Filarmonica George Enescu invită publicul la o întâlnire unică cu dirijorul Paul Daniel și ...

Cultură o zi ago

Netflix anunță noi membri ai distribuției pentru sezonul 3 din „Wednesday”

Netflix a dezvăluit noi nume importante care se alătură distribuției sezonului 3 al serialului...

Cultură 2 zile ago

O bucată de piatră s-a desprins de la o bancă din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu

O bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu...

Cultură 2 zile ago

Cea de-a zecea ediție a proiectului artistic PRINTCARD WROCŁAW ajunge la București

Celula de Artă, împreună cu Institutul Polonez și Academia de Artă Eugeniusz Geppert din...

concert Simțim la fel, eveniment KIMARO, invitati speciali, Lidia Buble, sala palatului
Cultură 2 zile ago

Lidia Buble își va desfășura primul concert la Sala Palatului pe 27 februarie

Pe 27 februarie, Lidia Buble va susține primul său concert la Sala Palatului, un...

Cultură 5 zile ago

20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la...

Cultură 5 zile ago

Eric Dane, cunoscut din Grey’s Anatomy, a decedat la 53 de ani după diagnosticarea cu ALS

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile sale din Grey’s Anatomy și Euphoria, a decedat...

Cultură 7 zile ago

România va străluci la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Detalii despre pregătiri

România a fost desemnată țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse 2028, marcând un...

Cultură 7 zile ago

Turneul International BrancuSING

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Cultură o săptămână ago

Constatin Brâncuși – 150 de ani

”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost...

Cultură o săptămână ago

Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune "The Guitar...

cenzura CBS, interviu James Talarico, libertatea de exprimare, reglementari FCC, Stephen ColbertSursă foto: Shutterstock
Cultură o săptămână ago

Acuzații de cenzură la CBS: Interviul cu un politician democrat, anulat

Un interviu programat cu legislatorul texan James Talarico la emisiunea „The Late Show” a...

Cultură o săptămână ago

Billy Steinberg, autorul hitului „Like a Virgin”, a murit

Billy Steinberg, compozitorul american laureat cu Grammy și autorul unor hituri definitorii pentru anii...

Cultură o săptămână ago

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala...

Cultură o săptămână ago

Al Pacino își aduce omagiul prietenului său Robert Duvall

Actorul Robert Duvall, cunoscut pentru cariera sa prolifică, a decedat la 95 de ani,...

Cultură o săptămână ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...

Cultură o săptămână ago

Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță deschiderea expoziției tematice „Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București”,...

Cultură o săptămână ago

De capul nostru, noul lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu, a avut premiera mondială în secțiunea Forum a Berlinalei

Cel mai recent lungmetraj de ficțiune semnat de regizorul Tudor Cristian Jurgiu, De capul...

Cultură o săptămână ago

Filarmonica de Stat Sibiu lansează un turneu național și un concert dedicat Japoniei

Filarmonica de Stat Sibiu anunță două evenimente importante: un recital de deschidere a turneului...

Cultură o săptămână ago

De ce un Stream Enescu la Radio Clasic ?

Astăzi nu marcăm doar 145 de ani de la nașterea lui George Enescu. Marcăm...

Cultură 2 săptămâni ago

Berlinala 2026: Cineaștii își pun creativitatea la încercare pentru povești din zone dificile

Berlinala 2026 va explora cinematografia globală, punând accent pe provocările întâmpinate de cineaști în...

Carolyn Bessette, John F. Kennedy Jr., Poveste de dragoste, Ryan Murphy, serial Disney+
Cultură 2 săptămâni ago

Un serial dedicat relației dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette a fost lansat

Un nou serial streaming, „Poveste de dragoste: John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette”,...