Streamuri Radio Clasic

Actualitate

În Bucureşti se respiră acelaşi aer nociv de zece ani. Capitala riscă amenzi de până la 400.000 de euro pe zi

Actualitate 12:39

Nivelul poluării din Capitală este măsurat în prezent de şase stații ale Ministerului de Mediu. Nu sunt suficiente, motiv pentru care autoritățile au primit o notificare de la Comisia Europeană. În paralel sunt și rețele independente care arată în timp real cantitatea poluanților din atmosferă.

Ministerul Mediului are opt stații care verifică la zi calitatea aerului în București și Ilfov. Acestea măsoară în mod continuu dioxidul de sulf, monoxidul de carbon, ozonul, benzenul, dar și particulele în suspensie PM10 și PM 2.5.

Dorina Mocanu – Direcția Generală evaluare impact și control al poluării: „Metoda europeană pentru PM10 e gravimetrică, la fiecare 24 de ore, se aspiră aerul şi se depune pe un filtru. Acest filtru se cântăreşte”.

O dată pe an, datele sunt trimise la Comisia Europeană, care le evaluează. În cazul în care valorile depăşesc limitele maxime admise, specialiştii străini ne avertizează că trebuie să luăm urgent măsuri. Asta s-a întâmplat în cazul Bucureștiului încă din 2009. Atunci, oficialii europeni ne-au atras atenţia că avem o problemă serioasă în ceea ce privește poluarea. Măsurile luate nu au fost suficiente şi aşa am ajuns ca în 2018, nivelul celui mai nociv poluant să fie peste limita admisă timp de 70 de zile, dublu faţă de cât ar accepta Comisia Europeană.

Cazul poluării din capitala României a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de unde așteptăm verdictul. Bucureștiul riscă amenzi de până la 400.000 de euro pe zi.

Însă realitatea ar putea fi și mai sumbră, pentru că unele stații au probleme tehnice şi nu măsoară constant calitatea aerului. Oficialii europeni cunosc și această situație.

Dorina Mocanu – Direcția Generală evaluare impact și control al poluării: „Avem puncte insuficiente de măsurare, nu doar pentru PM10, ci și pentru benzen, monoxid de carbon sau ozon. Am luat în considerare scrisoarea Comisiei, s-au făcut demersuri pentru a se suplimenta numărul de puncte de monitorizare la nivel național, iar în ceea ce privește Bucureștiul, vor fi încă 3 puncte de măsurare”.

Datele oficiale conturează un tablou negru. Dacă ne uităm însă la ce înregistrează stațiile independente de măsurare a poluării, situaţia este critică în Bucureşti. Din toamna lui 2018, reţeaua Airly verifică în timp real calitatea aerului cu ajutorul celor 20 de senzori amplasaţi în puncte-cheie din capitală.

Jakub Madej – International Consultant Air Quality Monitoring and Forecasting Center: „Senzorul arată așa. Aspiră aerul și cu ajutorul unui laser calculează particulele din aer.  Senzorii preiau date la minut sau la fiecare 5 minute, primim datele direct și le calibrăm în funcție de valorile stațiilor din București. Soluția noastră nu e să înlocuim stațiile de referință, ci să venim cu datele suplimentare și din alte zone. Și cu ajutorul lor, putem să avem informații despre poluarea din întregul oraș.
Din datele pe care le-am cules până acum, calitatea aerului este mai rea toamna și iarna, când temperaturile scad, nivelul particulelor PM10 din aer crește, iar în orele de vârf, când traficul este intens, valorile de PM2.5 cresc de asemenea”.

Senzorii au înregistrat la începutul anului depășiri de 7 ori peste limita maximă a nivelului de poluare.

Aceste date au stârnit un scandal de proporții între primarul general al Capitalei și ministrul Mediului, care nu s-a ferit să facă o declaraţie dură: în București se respiră otravă!

Costel Alexe – ministrul Mediului: „Le recomand orice ar putea să îi protejeze, inclusiv aceste măşti, nu ar fi pentru prima dată când le-am vedea în Bucureşti 6”.

Gabriela Firea – primarul general al Capitalei: „Dacă domnul ministru consideră eronat că respiră aer otrăvit, nu îl ţinem cu forţa şi poate să se mute din Bucureşti. Eu nu i-am alungat pe bucureșteni”.

Nu doar ministrul mediului consideră că aerul din Bucureşti e prea poluat. O arată şi datele unei alte reţele independente, aerlive.ro, creată de o firmă din Timișoara.

Loredana Pană – platforma aerlive.ro: „De la începutul lunii ianuarie, pentru staţia de la Universitate, care măsoară PM10, am înregistrat că are 9 zile de depăşiri şi a 10-a zi e sub limită. Asta în condiţiile în care legea ne obligă să avem maxim 35 de zile pe an”.

Cât de mare a fost poluarea în Bucureşti în 2019 vom afla abia spre sfârşitul lui 2020. Mai exact, în septembrie, pentru că aşa se fac raportările la Ministerul Mediului.

Datele centralizate până acum arată însă că respirăm acelaşi aer nociv ca în ultimii 10 ani.

Dorina Mocanu – Direcția Generală evaluare impact și control al poluării: Ceea ce putem să observăm din datele pe care le avem, nivelul PM10 a rămas cel puţin la fel ca cel de anul trecut”

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 zile ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 zile ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 7 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate o săptămână ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate o săptămână ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...