Lentila de contact cu Stelian Tănase – Am fost la Paris

Getting your Trinity Audio player ready...

Vineri, 29 martie, de la ora 12:00, Stelian Tănase vă dă o nouă întâlnire la Lentila de contact.

„Vom vorbi astăzi despre primul meu drum la Paris, în 1990, despre care nu știu de ce mi-am adus aminte zilele acestea. Când mă gândesc la acele zile și cum am descoperit eu Occidentul, adică, de fapt, Parisul, pentru că mai fusesem pentru câteva zile în Italia, în februarie. Nu ieșisem niciodată în străinătate până în 22 decembrie 1989. La sfârșitul lui ianuarie, am fost un weekend la Budapesta, invitat de activiști ai societății civile, de oameni care au fost implicați în răsturnarea comunismului în Ungaria. Apoi, în Italia, tot așa, invitat de asociația editorilor și autorilor din Italia, pentru că președintele era un român, Roman Vlad, dacă-mi amintesc corect, autor de muzică de film. Și acum eram invitat la Paris. M-am dus cu multă emoție, pentru că în anii de la sfârșitul anilor ’80 visam să fug la Paris. Eram cenzurat, aveam două cărți interzise, aveam o viață foarte grea, eram urmărit de Securitate, denunțat de câțiva prieteni buni, că așa-i stă bine oricărui român onest, după cum se spune. Și, la un moment dat, mă trezesc cu telefonul ambasadorului de atunci la Paris, Alexandru Paleologu, care îmi era și mentor, îmi era foarte apropiat. Deci, nu întâmplător mi-a venit acel telefon și mi-a spus: „Dragă, să vii la Paris”, mi-a dat și datele când să vin, mi-a trimis și invitația oficială după aceea, să vin pentru că Regele vine aici. Eu știam puțin povestea lui; Regele trebuia să vină în țară, în România, să petreacă Paștele. Și, celebrul nostru regim necomunist, condus de Iliescu, Roman, Bârlădeanu, Brucan și ceilalți necomuniști, i-au interzis. Și atunci, Regele a ales să meargă la Paris, pentru că acolo era o mare comunitate românească, pe care nu o vizitase de ceva vreme. Așa că mi-a vorbit despre această șansă, dacă vreau să-l cunosc pe Rege, să merg la Paris și asta a fost, cam așa, la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Trebuie să spun că prima mea impresie, și o impresie care mi s-a întărit pe măsură ce am stat acolo, erau relațiile proaste dintre români” – spune Stelian Tănase.

Lentila de contact este o emisiune produsă la Radio Clasic de Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.