Lentila de contact cu Stelian Tănase – Tita Cristescu și cel mai mare scandal de moravuri

Vineri, 19 februarie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii Lentila de contact.

Tita Cristescu a fost o demimondenă, întreţinută de câţiva bărbaţi bogaţi. Era considerată la mijlocul anilor 30 una dintre cele mai frumoase femei din Bucureşti. A încercat vreme de trei ani o carieră de actriţă la Berlin, fără succes. În 1929-30 a jucat la teatrul Regina Maria în două piese, roluri secundare. Un detaliu – tatăl ei era Gheorghe Cristescu Plăpumaru, fostul șef al Partidului Comunist din România. De Crăciun, 1935, este găsită în apartamentul ei din Bd. Brătianu nr.34 otrăvită cu cianură. Gheorghe Cristescu, tatăl Titei Cristescu face plângere la poliţie, acuzând de crimă pe inginerul Liviu Ciulei – tatăl regizorului Liviu Ciulei. Ciulei, francmason, antreprenor bogat, era amantul Titei Cristescu de mai mulţi ani. Tatăl ei, Gheorghe Cristescu întreţinea foarte bune relaţii cu Ciulei. Tita Cristescu a fost înmormântată la Bellu, fără slujbă religioasă.

Emisiunea Lentila de contact este realizată la Radio Clasic de scriitorul Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.