Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Marşul Oxigen pentru România, sâmbătă în Bucureşti

Actualitate 13:09

Sâmbătă, 2 noiembrie, începând cu ora 11.00, la București, va avea loc Marșul Oxigen pentru România. Locul de întâlnire este Biblioteca Națională de unde se va pleca în marș spre Ministerul Mediului.

Evenimentul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra efectelor poluării aerului asupra sănătății, dar și să prezinte soluții concrete de a eficientiza aplicarea legislației de mediu.

Marşul este organizat de Asociația Breasla Constructorilor Ieșeni, în parteneriat cu Asociația Eco-Natura Comunității Băicoi (București), Asociația Creștem România Împreună (Brașov), Asociația Grupul de Inițiativă în Promovarea Opiniei Publice –GIPRO (Timișoara) și Organizația Huțul-Eko Brodina (Suceava).

De asemenea, beneficiază de sprijinul Coaliției pentru Aer Curat, din care fac parte zeci de ONG-uri din țară care activează în domeniul sănătății și protecției mediului.

Organizatorii citează studii recente care estimează că în fiecare an în România, în medie, 27.000 de persoane mor prematur din cauza unor boli generate sau agravate de aerul poluat, precum cancer pulmonar, astm, boli pulmonare obstructive cronice (BPOC), tulburări cardiovasculare, boli nervoase sau reproductive.

“De pe harta țării dispare, practic, în fiecare an populaţia unei localităţi de mici dimensiuni, din cauza noxelor sau otrăvurilor pe care cetățenii le respiră”.

Aceştia spun că s-a ajuns în această situație pentru că legislația de mediu deşi este în mare parte în acord cu legislaţia europeană, nu este completată şi de proceduri, instrumente şi resurse tehnice şi umane care să ducă la o implementare eficientă.

“Asta face ca în cel puțin câteva orașe din România – București, Iași și Brașov – aerul să fie deja irespirabil, iar UE ne amenință cu amenzi de sute de mii de euro pe zi, după deschiderea procedurilor de infringement împotriva țării noastre”.

Organizatorii propun un marș pasiv, dar care să fie un semnal de alarmă serios împotriva problemelor privind monitorizarea şi păstrarea calităţii aerului. În cadrul evenimentului vor fi împărțite măști, veste și pancarte cu sloganuri sugestive pentru campania Oxigen pentru România.

Schimbarea legislaţiei

Un moment important în cadrul marșului va fi prezentarea unor soluții concrete pentru ca legislația de mediu să fie eficientizată. Aceste soluții sunt rezultatul muncii de un an a unei echipe multidisciplinare de experți, a partenerilor din cadrul proiectului si a ONG-urilor din coalitie, care au lucrat și elaborat o Politică Publică Alternativă privind Măsurarea și Păstrarea Calității Aerului.

Principalele propuneri de modificare și eficientizare a legislației de mediu vizează :

A. O mai bună măsurare a calității aerului și depistarea rapidă a incidentelor de poluare a aerului cu substanţe provenind din surse de tip industrial.

Acest lucru se poate face prin:

  • Transmiterea în timp real către autorităţile competente, de către agenții economici, a raportărilor privind poluanții emiși în aer.
  • Asigurarea resursei umane care sa monitorizeze 24/24h datele primite în timp real privind poluanţii emişi în aer.
  • Dotarea Gărzii Naţionale de Mediu cu laboratoare mobile de monitorizare a emisiilor şi a imisiilor.
  • Definirea problemelor de mediu ca probleme de securitate naţională.

B. Conservarea calității aerului, prin întărirea capacității de intervenție a Gărzii Naţionale de Mediu

Acest lucru se poate face prin:

  • Întărirea capacității de control a Gărzii Naţionale de Mediu (ex. instituția să poată dispune imediat suspendarea activității unui poluator, dacă s-au constatat depășiri ale limitelor legale privind poluanţii emişi în aer)
  • Nivelul sancțiunilor să fie proporționale cu poluarea generată, conform principiului „poluatorul plătește” care presupune, printre altele, eliminarea, îndepărtarea, înlăturarea efectelor poluării asupra aerului precum şi cheltuielile de depistare şi eliminare a poluării.
  • Creşterea amenzilor în cazul contravenţiilor asociate cu poluarea aerului şi pentru cei care sunt răspunzători de elaborarea la timp a raportărilor privind monitorizarea poluanților emişi în aer.
  • Un control mai bun si o monitorizare eficientă a zonelor sensibile şi expuse la poluarea frecventă a aerului.
  • Extinderea atribuţiilor şi puterii Gărzii de Mediu astfel încât aceasta să poată contribui la documentarea infracţiunilor în domeniul mediului.

C. Posibilitatea ca societatea civilă să se implice în depistarea și sesizarea cazurilor de poluare și identificarea poluatorilor

Acest lucru se poate face prin:

  • Posibilitatea ca Garda de Mediu să folosească datele de la ONG-urile care dețin echipamente ce măsoară echivalent STAS.

De altfel, Politica Publică Alternativă privind Măsurarea și Păstrarea Calității Aerului urmează să fie depusă spre analiză la Ministerul Mediului, chiar în ziua marșului.

Evenimentul face parte din proiectul „Politici publice alternative în domeniul calității aerului”, și a primit finanțare de la Uniunea Europeană, din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 23 de ore ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate o zi ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 zile ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 6 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 6 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 6 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...