Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Ministrul Culturii: Posibilitatea ca sălile de spectacol să mai fie închise este spre zero

Ministrul Culturii: Persoanele vaccinate anti-COVID participante la programele-pilot din sălile de spectacole ar urma să nu poarte mască

Actualitate 08:39

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, luni, că programul-pilot privind reluarea spectacolelor în săli ar putea include mai multe variante, urmând să se stabilească în ce măsură se va impune purtarea măştii de protecţie sanitară, propunerea fiind ca persoanele vaccinate anti-COVID să nu aibă această obligativitate.

„Vom încerca să implementăm câteva variante pentru a putea trage nişte concluzii. Ceea ce vă spun nu sunt concluzii finale, dar s-ar putea ca un braţ de program-pilot să-i includă doar pe cei vaccinaţi, altul să aibă în vedere toată lumea care este imunizată, altul să meargă doar pe testare. Şi vom vedea, pe toate cele trei sau patru braţe ale programului-pilot, în ce măsură vom impune obligativitatea păstrării măştii. Tocmai pentru a arăta beneficiile vaccinării, propunem ca, cel puţin în programele unde participă persoane vaccinate, să nu se poarte mască, pentru că şi experimentele făcute în alte ţări ne-au arătat că vaccinarea e sigură şi demonstrează beneficiile chiar în cazurile în care participanţii nu poartă mască”, a spus Gheorghiu, potrivit unei postări video pe Facebook.

Ministrul, care a efectuat luni vizite de lucru la Opera Naţională şi la Teatrul Naţional din Capitală, a precizat că aceste evenimente-test de teatru sau concert urmează să aibă loc la două săptămâni după Sărbătorile Pascale.

„Iniţial, ne-am propus ca imediat după Paşti să implementăm aceste programe, dar, în urma discuţiilor, managerii ne-au cerut un răgaz de două săptămâni după Sărbătorile Pascale, tocmai pentru a putea implementa mai bine anumite lucruri, inclusiv selecţia publicului participant. Şi aici şi noi trebuie să mai avem nişte discuţii cu STS şi cu alte instituţii care ne vor asigura sprijinul pentru ca aceste programe să fie un succes”, a menţionat Bogdan Gheorghiu.

Potrivit acestuia, trebuie „foarte atent gândite” intrarea şi ieşirea de la un eveniment.

„Epidemiologii, oricum, recomandă spaţii cât mai largi, iar experimentele desfăşurate în alte ţări au arătat că principalele pericole sunt la intrarea şi la ieşirea de la evenimente, pentru că lumea, pe perioada desfăşurării spectacolului, nu interacţionează pe scară largă. Dar trebuie foarte atent gândite intrarea şi ieşirea de la un eveniment şi, în special, dacă vorbim de mari evenimente. Pentru că aici, veţi vedea, vom face circuite separate. Practic, intrarea va fi în altă parte decât zona prin care se va ieşi şi, cu siguranţă, riscul este mai mic. Dar, acolo unde sunt mari evenimente, trebuie atent implementate normele. Mai mult decât atât, ne-am propus ca accesul în sală să se facă pe principiul împărţirii pe sectoare, astfel încât accesul să se facă gradual, pentru a se evita, pe cât posibil, o interacţiune pe scară largă. Pauzele vor fi doar între grupurile de persoane de un singur scaun, aşadar vor fi norme foarte relaxate”, a explicat ministrul Gheorghiu.

El a mai spus că sălile de spectacol vor fi ocupate „aproape la capacitate maximă”.

„Aproape la capacitate maximă, dacă ne gândim că vor fi grupuri de două-trei-patru persoane şi doar între grupuri va fi un scaun liber. Ca să vă dau un exemplu, la o sală de 1.000 de locuri ar fi în jur de 800 de persoane sau la o sală de 300 de locuri ar fi în jur de 250 de persoane. Deci, ne apropiem de capacitate maximă. Câteodată, şi în perioada în care nu a existat nicio restricţie, nu erau sălile neapărat pline la capacitate”, a arătat Gheorghiu.

Ministrul a adăugat că variantele propuse de minister ar putea suferi „ceva modificări”, dar nu „semnificative”.

„Nu semnificative, pentru că noi suntem în strânsă legătură cu Guvernul şi cu cabinetul premierului. De aceea, paşii pe care îi facem sunt paşi agreaţi de comun acord. Ce pot să vă spun este că aceste programe-pilot vor demonstra, în primul rând, ceea ce am spus şi cu alte ocazii, că publicul participant la spectacolele de teatru, de operă şi, în general, de concerte este un public disciplinat, respectuos cu normele sanitare şi relansarea activităţii culturale nu ar avea de ce să aducă o evoluţie nefericită din punct de vedere epidemiologic. Pe de altă parte, trebuie să conştientizăm cu toţii necesitatea vaccinării (…) şi faptul că o rată de vaccinare bună atrage după sine şi o mai mare libertate în ceea ce înseamnă desfăşurarea de spectacole, fie că vorbim de teatru sau de concerte”, a subliniat Bogdan Gheorghiu.

El a mai informat că intenţionează permanentizarea organizării unui centru de vaccinare anti-COVID în spaţiile Bibliotecii Naţionale a României.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...