Mircea Cărtărescu, laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie 'Mihai Eminescu' pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

Premiul i-a fost înmânat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, care a fost și președintele juriului, dar și de viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu.

Pentru ediția din acest an au mai fost nominalizați poeții Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu și Lucian Vasiliu.

Câștigătorul Premiului Național de Poezie 'Mihai Eminescu' pentru Opera Omnia va intra în posesia unei sume de 30.000 de lei, dar și a titlului de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București, unde a urmat și cursurile Liceului Dimitrie Cantemir și ale Facultății de Limbă și Literatură Română din cadrul Universității București.