Naked Sheep, primul producător de îngrăşământ eco din lână de oaie din România

Doi tineri din Sibiu au pus pe picioare, în premieră în România, o afacere inedită în agricultură, respectiv peleţi de îngrăşământ eco din lână de oaie, și estimează că în primul an de producţie vor avea vânzări de 9 milioane de lei.

Marius Laabs şi Lioara Vasilescu au înfiinţat, la începutul acestui an, Naked Sheep, firma care produce îngrăşământ organic în creierii munţilor din Transilvania. Lâna se recoltează de la oi fără a le face vreun rău acestora, fiind crescute cu mare grijă în Munţii Carpaţi. Oile sunt hrănite natural, chiar şi pe timpul iernii.

“Ne mândrim cu faptul că produsul nostru este 100% organic, acesta menţinându-se în sol până la 6 luni, unde eliberează în mod constant îngrăşământ pentru plantă. Planta are nevoie de o irigare de capacitate mică, un pelet absorbind apa de până la 4 ori greutatea proprie”, a declarat Marius Laabs, co-fondatorul Naked Sheep.

În plus, după perioada de utilizare, peletul este biodegradabil. Îngrăşământul eco funcţionează ca un substrat fizic în care planta se fixează, aducându-i-se valori nutriţionale de azot, fosfor şi alte elemente.

Afacerea ar fi trebuit să demareze din luna februarie, dar din cauza pandemiei, montarea maşinilor de producţie nu s-a putut face pentru că inginerii germani care trebuiau să îşi dea avizul nu au mai putut călători. Din acest motiv şi capacitatea de producţie este de numai 10 tone pe lună.

“În momentul de faţă avem o capacitate de 10 tone pe lună, dar o vom ridica la 25 de tone, iar când se va lucra la două schimburi, capacitatea de producţie va creşte la 50 de tone pe lună. În primul an de producţie estimăm vânzări de 9 milioane de lei, iar pentru anul viitor ţintim o dublare a acestora”, a declarat Marius Laabs, co-fondator al Naked Sheep.

Fertilizatorul se vinde în pachete de 450 de grame, 1 kg, 5 kg, 15 kg, 25 kg sau Big Bag de 500 kg.

Un kilogram de peleţi se vinde cu 50 de lei, dar preţul acestuia scade semnificativ odată cu creşterea cantităţii cumpărate.

sursa: green-report.ro