Noaptea Institutelor Culturale

Vineri, 24 iunie 2016, 15 instituții culturale din București organizează, sub egida EUNIC, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale. British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre", Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Goethe-Institut, Balassi Intézet – Institutul Maghiar din București, Institutul Camões pentru Cooperare și Limbă Portugheză, Instituto Cervantes de Bucarest, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez, cărora li se alătură Spaţiul Public European, propun un program dens, care va începe la orele prânzului și se va prelungi până spre dimineață.

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare și Miguel de Cervantes, programul include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi și o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziție de benzi desenate și de ilustrație pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum și un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses" ale îndrăgitului scriitor spaniol. 

Cu un program de recitaluri – de la vioară și flaut sau oboi, clarinet, corn, fagot, percuție, la bandoneon, concert în limbile minorităților din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franțuzească interpretată în vârful unei rochii uriașe, jazz, jam session live, festa portuguesa, silent disco și post-techno party, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile.

Noaptea de 24 iunie aduce și numeroase proiecte expoziționale: un dialog în benzi desenate, bazat pe improvizație, un graffiti performance, expoziție de sculptură, expoziția de BD și ilustrație „Miguel En Cervantes. Panorama Minunățiilor", expoziția de obiecte colecționate/colectate „O fi bune la ceva?", expoziția de arhitectură, design de produs, fashion și grafic design „Romanian Design Week Classics", expoziția vestimentară „Veșminte tradiționale grecești", expoziția itinerantă „Cele mai frumoase cărți", expozițiile de fotografie „Azulejo: Story of tiles", „Romy Schneider" sau „Immota Manet" (care prezintă, în fotografii alb-negru, urmările cutremurului din L'Aguila).

Accesul publicului este liber.

Mai multe detalii pe www.facebook.com/events/1696702190550446