Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Nobel 2019: Două nume vor fi anunțate la literatură; Greta Thunberg, favorită la premiul pentru pace

Actualitate 08:48

Premiile Nobel din 2019, care vor fi anunţate săptămâna viitoare, vor marca revenirea procedurii de atribuire a trofeului pentru literatură, după amânarea sa de anul trecut în urma unui uriaş scandal de agresiune sexuală ce a cuprins Academia Suedeză.

Premiul pentru medicină va deschide luni Săptămâna Nobel, iar multe case de pariuri le consideră favorite pe poeta canadiană Anne Carson la premiul pentru literatură şi pe activista suedeză Greta Thunberg la premiul pentru pace.

Calendarul Săptămânii Nobelurilor

Săptămâna premiilor Nobel debutează luni, odată cu anunţul prin care este comunicat laureatul premiului pentru medicină, urmat de anunţarea premiilor pentru fizică (8 octombrie), chimie (9 octombrie), literatură (10 octombrie), pace (11 octombrie) şi economie (14 octombrie).

Premiile Nobel, decernate începând din 1901, au fost create după moartea industriaşului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform testamentului acestuia.

Premiul pentru economie a fost înfiinţat în 1968 de Banca Centrală a Suediei.

Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (908.000 de dolari americani).

Scandal fără precedent la Academia Suedeză

Anul trecut, Academia Suedeză a decis să amâne atribuirea premiului Nobel pentru literatură pe 2018, după ce un scandal provocat de acuzaţii de agresiune sexuală şi încălcări prezumtive ale regulamentului său ce reglementează conflictul de interese au provocat disensiuni majore în cadrul instituţiei.

A urmat o perioadă de transformări profunde pentru Academia Suedeză. Printre acestea s-a aflat şi adăugarea unui număr de cinci membri externi la Comitetul Nobel care pregăteşte lista scurtă pentru acest premiu. Mai mulţi membri au părăsit instituţia, inclusiv poeta Katarina Frostenson. Soţul ei, Jean-Claude Arnault, a fost condamnat în decembrie 2018 pentru comiterea a două violuri.

Mats Malm, purtător de cuvânt al Academiei Suedeze începând din luna iunie, a afirmat la un panel de discuţii organizat recent la Târgul de Carte de la Goteborg că starea actuală de spirit din rândul instituţiei este una „foarte constructivă”.

„A fost dureros. Există nişte vânătăi”, a adăugat el, referindu-se la criza prin care a trecut Academia Suedeză.

Anul în care se anunță două premii Nobel pentru literatură

Anunţurile din acest an prin care vor fi comunicate numele laureaţilor premiilor Nobel vor reprezenta un dublu motiv de bucurie pentru iubitorii literaturii. Atât laureatul din 2018, cât şi cel din 2019 vor fi anunţaţi pe 10 octombrie de Academia Suedeză, instituţia care selectează şi atribuie acest trofeu de prestigiu.

Spre deosebire de alte premii literare prestigioase, Academia Suedeză nu publică o listă a scriitorilor nominalizaţi, fapt care face mult mai dificilă tentativa de a ghici numele laureatului premiului Nobel pentru literatură. Alegerea făcută de Academia Suedeză în 2016, când premiul a fost atribuit cântăreţului şi textierului american Bob Dylan, i-a surprins pe mulţi oameni din lumea întreagă.

Academia Suedeză a informat DPA că a primit 194 de candidaturi pentru premiul din 2018 şi 189 de candidaturi pentru premiul din 2019. Numele candidaţilor – şi deliberările juriului Nobel – rămân sigilate timp de 50 de ani.

Favoriți la Nobelul pentru literatură

Primii trei favoriţi ai site-ului de pariuri online Unibet la premiul Nobel pentru literatură sunt femei: poeta şi eseista canadiană Anne Carson, scriitoarea franceză Maryse Conde (născută în Guadelupa) şi scriitoarea chineză Can Xue.

Alte nume familiare de pe lista favoriţilor sunt scriitorul kenyan Ngugi wa Thing’o, romancierul japonez Haruki Murakami şi scriitoarea canadiană Margaret Atwood.

Pe aceeaşi listă se află şi scriitorul român Mircea Cărtărescu, Ismail Kadare, Milan Kundera, dar George R.R. Martin.

Ideea adoptării unui comitet extern „a fost o decizie bună şi ar putea să conducă la abaterea atenţiei opiniei publice faţă de diviziunile interne din cadrul Academiei”, a declarat Stefan Helgesson, profesor de literatură engleză la Universitatea Stockholm. El consideră că scriitoarea americano-antiguană Jamaica Kincaid a fost un „candidat evident”, dar recunoaște că „un dezavantaj” ar fi faptul că romanciera menţionată scrie în engleză, o limbă premiată deja foarte des. Maryse Conde – care a câştigat în 2018 versiunea alternativă şi temporară a premiului Nobel pentru literatură – este o altă autoare care merită avută în vedere, a adăugat profesorul suedez.

Mikael van Reis, fost editor la secţiunea culturală a cotidianului Goteborgs-Posten, spune că este dificil să ghicească alegerea Academiei Suedeze. Printre favoriţii lui se află scriitoarea Olga Tokarczuk, laureata premiului Man Booker International pe 2018 pentru romanul său „Flights”. „Este o scriitoare foarte interesantă”, a adăugat el, menţionând că Olga Tokarczuk a fost atât lăudată, cât şi criticată pentru cartea ei „The Books of Jacob”, un volum epic de 900 de pagini cu o acţiune plasată în secolul al XVIII-lea.

Greta Thunberg, principala favorită la Premiul Nobel pentru pace

Comitetul Nobel norvegian din Oslo a primit 301 nominalizări în acest an la premiul pentru pace, 2019 ocupând locul al patrulea în clasamentul anilor cu cele mai numeroase propuneri din istoria acestui premiu.

Conform caselor de pariuri, activista suedeză Greta Thunberg, care a inspirat o mişcare globală ce militează pentru adoptarea unor acţiuni pentru limitarea modificărilor climatice, este principala favorită la premiul Nobel pentru pace. Mai mulţi cercetători spun că nu exclud posibilitatea unei victorii pentru Greta Thunberg, care ar deveni la vârsta de 16 ani cel mai tânăr laureat Nobel din toate timpurile.

O listă scurtă a candidaţilor la premiul Nobel pentru pace pe anul 2019, alcătuită de Henrik Urdal, directorul de la Peace Research Institute din Oslo, are în fruntea sa alţi trei activişti tineri: Hajer Sharief (Libia), Ilwad Elman (Somalia) şi Nathan Law Kwun-chung (Hong Kong).

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 10 ore ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 20 de ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate o zi ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate o zi ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate o zi ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate o zi ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 6 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 6 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...