Streamuri Radio Clasic

Cultură

a707bd30 2987 478e bb92 63394f9c3d37

Perpetuum: muzica clasică transcende timpul

Cultură 14:49

Un concert modern, bazat pe muzică clasică, este propus publicului de Fundația Regală Margareta a României în cadrul celei de a 14-a ediții a Galei Tinere Talente de luni, 12 decembrie.Gala este un eveniment dedicat tinerilor muzicieni și artiști vizuali, bursieri ai programului național Tinere Talente, care vin în fațapublicului pentru a le arăta creațiile, proiectele lor artistice individuale și comune, progresele pe care le-au făcut prin programul dedicat al Fundației, cu îndrumare din partea mentorilor și a celor care au fost alături de acești tineri. Înscrieri și bilete pe www.frmr.ro/gala-tinere-talente/.

În prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, concertul „Perpetuum”  îi va reuni pe bursierii Tinere Talente, alături de Zoli Toth și dirijorul Constantin Grigore, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, într-o incursiune sonoră din canonul universal al muzicii clasice, cu elemente moderne. Artist conceptual, muzician, antreprenor, realizator de programe radio, profesor de percuție și mentor în programul Tinere Talente, Zoli Tóth va susține, alături de tinerii muzicieni, momentul artistic de pe scena Galei de anul acesta, pentru care a și realizat programul muzical, ce are la bază lucrări celebre din repertoriul compozitorilor W.A. Mozart, M. Musorgski, S. Rachmaninov, Eduardo di Capua, G. Bizet și G. Verdi, lucrări ce i-au inspirat pe Eric Carmen, Aaron Schroeder, Gary Brooker, Keith Reid sau Matthew Fisher. Tinerilor muzicieni li se vor alătura pe scenă doi invitați speciali ai Galei: tenorul George Vîrbanși soprana Miruna Iancu. Cei doi au fost bursieri Tinere Talente ai generațiilor anterioare, astăzi nume cunoscute ale scenelor naționale și internaționale.

La finalul recitalului muzical, Alteța Sa Regală Principesa Sofia va înmâna celor 30 de bursieri ai programului Tinere Talente – ediția 2022 – diplomele pentru performanța artistică în domeniul artelor vizuale şi a muzicii clasice. Momentul artistic din sală va fi dublat de vernisajul expoziției de arte vizuale prezentat de prof. Carmen Apetrei. Expoziția va include lucrări de pictură, grafică și arte textile, create de bursieri pe parcursul anului, dar și o prezentare de modă a creațiilor Mihaelei Vișovan, una dintre actualele bursiere, ce își vaexprima viziunea artistică prin piese vestimentare inedite.

Evenimentul se va termina cu un moment de networking și cocktail, la o cupă de șampanie, în foaierul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. De asemenea, vor fi expuse obiecte caritabile în ediție limitată, care susțin donațiile – gravuri unicat create de bursierii artiști vizuali, insigna Fundației – un însemn purtat cu mândrie de susținători, precum și brățara Margareta regală – inspirată de numele și figura emblematică a Majestății Sale.

Gala Tinere Talente 2022 va fi transmisă live la TVR Cultural,începând cu ora 18:30.

Partener: Kaufland România

Sponsori: Globalworth Foundation, Kultho, Oskar, Dedeman, Pepco, PSC Group, Sofmedica, Enayati Group, Boiron România, Raycap, Hotel Siqua, Easy Print Services, Film Experience

Sponsori in kind: Ferrero Rocher, Malvensky, Aqua Carpatica, Angelli

Co-producător: TVR

Cu sprijinul: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Parteneri media care susțin programul Tinere Talente: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Magic FM, RFI România, Radio Trinitas, Forbes, Forbes Life, BIZ, Historia, Zileși Nopți, Revista Cariere, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală,Insight TAROM, IQads, SMARK, The Diplomat, Financial Intelligence, Bucharest Journal, Capital Cultural, MediaTrustRomania, Zenith Romania.

 

Despre programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, dezvoltat de Fundația Regală Margareta a României, oferă anual burse de studiu, mentorat și promovare pentru tinerii artiști plastici și muzicieni aflați la început de carieră, care provin din familii modeste. Bursele Tinere Talente se acordă tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 24 ani, elevi și studenţi la liceele și universităţile cu profil muzical și artistic din România. După evaluarea socială realizată de echipa Fundației, un juriu de specialitate îi selectează pe cei mai buni dintre candidați în baza talentului și a potențialului 

artistic.

Pentru artiștii la început de drum, bursa reprezintă o treaptă esențială în evoluția și afirmarea lor, o oportunitate de cunoaștere și de explorare artistică, dar și posibilitatea de a primi îndrumarea necesară pentru a-și construi o carieră artistică. Cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional, fiind laureați la prestigioase concursuri internaționale și aplaudați și admirați astăzi în capitalele culturale ale lumii pentru muzica și arta lor.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundaţia Regală Margareta a României (FRMR) a fost înfiinţată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

Cultură 23 de ore ago

Neil Sedaka, celebru cântăreț american, a decedat la vârsta de 86 de ani

Cântărețul și compozitorul american Neil Sedaka, cunoscut pentru hituri precum Oh! Carol și Breaking...

Cultură o zi ago

Goethe meets Mozart Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W.A. Mozart

Cei doi celebri Wolfgang, în dialog. Romanul „Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang...

Cultură o zi ago

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu,...

Cultură 3 zile ago

Anul 2027 va fi dedicat lui Ilie Năstase, iar 2026 lui Traian Vuia și Grigore Moisil

Senatul României a adoptat miercuri, în plen, o serie de propuneri legislative care stabilesc...

Cultură 3 zile ago

„Vivo per lei” – o declarație muzicală de iubire la Filarmonica Târgu Mureș

Primăvara aduce la Târgu Mureș un spectacol-eveniment dedicat femeii și feminității: tenorul Ștefan von...

Cultură 4 zile ago

Classix Festival 2026 aduce evenimente culturale inovatoare la Iași

Classix Festival anunță programul Classix in Focus, o serie de evenimente culturale care se...

Cultură 5 zile ago

Songs, Fancies and Dances

Miercuri, 4 martie, începând cu ora 18, eleganța istorică a Palatul Suțu devine decorul...

Cultură 5 zile ago

Arta de a trăi cu incertitudinea, ca forță vitală în muzică și în viață: dirijorul Paul Daniel și pianistul Lucas Debargue într-o conversație deschisă publiului la Ateneul Român

Filarmonica George Enescu invită publicul la o întâlnire unică cu dirijorul Paul Daniel și ...

Cultură 5 zile ago

Netflix anunță noi membri ai distribuției pentru sezonul 3 din „Wednesday”

Netflix a dezvăluit noi nume importante care se alătură distribuției sezonului 3 al serialului...

Cultură 5 zile ago

O bucată de piatră s-a desprins de la o bancă din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu

O bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu...

Cultură 5 zile ago

Cea de-a zecea ediție a proiectului artistic PRINTCARD WROCŁAW ajunge la București

Celula de Artă, împreună cu Institutul Polonez și Academia de Artă Eugeniusz Geppert din...

concert Simțim la fel, eveniment KIMARO, invitati speciali, Lidia Buble, sala palatului
Cultură 5 zile ago

Lidia Buble își va desfășura primul concert la Sala Palatului pe 27 februarie

Pe 27 februarie, Lidia Buble va susține primul său concert la Sala Palatului, un...

Cultură o săptămână ago

20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la...

Cultură o săptămână ago

Eric Dane, cunoscut din Grey’s Anatomy, a decedat la 53 de ani după diagnosticarea cu ALS

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile sale din Grey’s Anatomy și Euphoria, a decedat...

Cultură o săptămână ago

România va străluci la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Detalii despre pregătiri

România a fost desemnată țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse 2028, marcând un...

Cultură o săptămână ago

Turneul International BrancuSING

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Cultură o săptămână ago

Constatin Brâncuși – 150 de ani

”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost...

Cultură o săptămână ago

Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune "The Guitar...

cenzura CBS, interviu James Talarico, libertatea de exprimare, reglementari FCC, Stephen ColbertSursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

Acuzații de cenzură la CBS: Interviul cu un politician democrat, anulat

Un interviu programat cu legislatorul texan James Talarico la emisiunea „The Late Show” a...

Cultură 2 săptămâni ago

Billy Steinberg, autorul hitului „Like a Virgin”, a murit

Billy Steinberg, compozitorul american laureat cu Grammy și autorul unor hituri definitorii pentru anii...

Cultură 2 săptămâni ago

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

Al Pacino își aduce omagiul prietenului său Robert Duvall

Actorul Robert Duvall, cunoscut pentru cariera sa prolifică, a decedat la 95 de ani,...

Cultură 2 săptămâni ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...

Cultură 2 săptămâni ago

Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță deschiderea expoziției tematice „Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București”,...