Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Poliția a dat în weekend amenzi de peste 1 milion de lei după controale în locurile publice

Actualitate 09:37

Peste 2.300 de amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au fost aplicate la sfârşitul săptămânii trecute după controale în mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase și mijloace de transport în comun din zona Bucureşti – Ilfov. Aproape un sfert dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, transmite News.ro.

”În intervalul 17-19 iulie a.c., peste 900 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul a aproximativ 400 de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, au efectuat verificări la peste 220 de operatori economici, precum şi în mijloacele de transport în comun, atât de suprafaţă, cât şi de subteran. S-a urmărit respectarea prevederilor Legii nr 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului. În cele trei zile au fost verificate mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri de agrement, mijloace de transport în comun, inclusiv din zonă celor cu regim taxi”, anunţă Poliţia Capitalei.

Au fost constatate şi aplicate 2.309 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.110.000 lei.

Din acest total, 528 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 3 pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor, privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese şi 75 pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială.

19 sancţiuni au fost aplicate pentru situaţii ce cad sub incidenţa legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar 35 pentru abateri prevazute în Hotărârea de Guvern privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru încălcarea unor norme privind sănătatea publică şi a unor prevederi referitoare la normele sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor.

În domeniul rutier, pe parcursul acestei perioade au fost constatate şi aplicate peste 1. 600 de sancţiuni contravenţionale.

Actualitate o lună ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 3 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 3 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...