Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Reducerea deficitului de încasare la TVA, obiectiv asumat prin PNRR

Actualitate 11:43

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat recent de Comisia Europeană, prevede, dincolo de direcțiile asumate pentru absorbția celor 29 de miliarde de euro, și un set de reforme fiscale de implementat până la finalul anului 2026. Printre acestea se numără modernizarea administrației cu două obiective principale – creșterea veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul anului 2025 și reducerea deficitului de încasare la TVA cu cel puțin cinci puncte procentuale până la jumătatea anului 2026 (ambele în raport cu 2019). Cel de-al doilea obiectiv poate fi considerat conservator, raportat la experiența țărilor vecine cu privire la reducerea evaziunii fiscale ca urmare a implementării unor metode eficiente de creștere a colectării, precum SAF-T sau facturarea electronică.

Printre cele mai importante acțiuni asumate de România în domeniul fiscal prin PNRR se numără analiza sistemului fiscal, în 2022, cu scopul de a uniformiza legislația în ceea ce privește taxare veniturilor, respectiv eliminarea graduală a stimulentelor acordate în anumite domenii. Pentru sectorul construcțiilor, se menționează expres că retragerea facilităților acordate trebuie să înceapă în 2025 și să se finalizeze până la sfârșitul anului 2028, când, de altfel, ar expira conform reglementărilor actuale. În plus, în plan sunt prevăzute schimbări în taxarea companiilor (în special pentru microîntreprinderi), în domeniul contribuțiilor sociale și pentru taxele pe proprietate. Măsurile ar urma să fie transpuse gradual până la începutul anului 2024 și să aducă o creștere a veniturilor fiscale cu 0,5 puncte procentuale din PIB până în 2025, comparativ cu 2019.

Însă cel mai mare accent se pune pe reforma administrației fiscale, în special în direcția îmbunătățirii serviciilor digitale (extinderea SPV pentru firme, asocieri, PFA-uri și profesii liberale), o ptimizării sistemului informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât 60% dintre serviciile pentru firme să fie accesibile online în 2024 (față de 45% în prezent) sau derulării controalelor fiscale la distanță (60% din total până în 2025).

Totodată, în plan este inclus și procesul de înrolare a autorităților și instituțiilor publice centrale și locale în sistemul informatic al Ministerului Finanțelor și ANAF, PatrimVen, începând cu data de 1 martie 2022. De altfel, multe dintre măsurile prevăzute în PNRR se află deja în diverse stadii de implementare – conectarea caselor de marcat electronice la sistemul ANAF, cu termen final 30 noiembrie 2021 pentru toți contribuabilii, mecanismul One Stop Shop pentru înregistrarea electronică în scop de TVA sau proiectul e-factură, prevăzut să funcționeze, în prima fază, în relația dintre persoane juridice și instituțiile de stat și ulterior să fie extins pentru facturile emise între companii.

Noi informații privind implementarea SAF-T

Pe lângă acțiunile cuprinse în PNRR, ANAF mai are în derulare și alte măsuri pentru a asigura o colectare mai bună a taxelor, de departe cea mai importantă fiind introducerea raportării în sistemul SAF- T (Fișierul Standard de Audit de Taxe), care devine obligatorie pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022. ANAF a publicat, recent, noi informații cu privire la aplicarea noului mecanism, printre cele mai importante fiind cele referitoare la natura datelor pe care contribuabilii trebuie să le declare în format electronic, procedura de transmitere, dar și termenele de implementare pe categorii de contribuabili. Astfel, pentru companiile mari se menține termenul de 1 ianuarie 2022, iar pentru contribuabilii mijlocii și mici, raportarea în noul sistem devine obligatorie la începutul anilor 2023, respectiv 2025. Prin excepție, pentru instituțiile financiar-bancare și societățile de asigurare-reasigurare, încadrate la data de 31 decembrie 2021 în categoria marilor contribuabili, obligația de raportare în sistemul SAF-T începe de 1 ianuarie 2023.

În plus, perioada de grație pentru primele termene de depunere a raportărilor în noul format se prelungește de la maximum trei luni, cât se anunțase anterior, la cel mult șase luni (pentru prima raportare).

Reducerea evaziunii fiscale – experiența țărilor vecine

Acest sistem a fost creat de OECD în urmă cu mai mult de zece ani tocmai cu scopul de a asigura o mai bună colectare a taxelor la bugetele de stat, iar țările care l-au implementat în diverse forme îi demonstrează eficiența.

Spre exemplu, Polonia și Ungaria, țări comparabile cu România din punct de vedere economic, și-au redus semnificativ decalajul de încasare la TVA după adoptare. În Polonia, deficitul a scăzut cu 10,5 puncte procentuale în doi ani, de la 20,4% în 2016, la 9,9% în 2018, iar în Ungaria, cu peste 5 puncte procentuale, la 8,4%, în mai puțin de un an (în 2018).

Astfel, România, cu un deficit de încasare la TVA de aproape 34% în 2019, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europene, și-a stabilit o țintă realizabilă, luând în considerare măsurile demarate precum și pe cele cuprinse în PNRR.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 2 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 2 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...