- Sindicatele din învățământ resping memorandumul propus de Guvern
- Federația Rusă trebuie să reducă numărul personalui diplomatic de la București
- Festivalul Classics for Pleasure revine la Sibiu în perioada 19-23 iulie 2023
- Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” protestează joi în Bucureşti
- Guvernul va adopta joi un Memorandum privind majorările salariale din Educaţie
Sir Peter Hall, fondatorul Royal Shakespeare Company și fost director al National Theatre, a murit la 86 de ani

Sir Peter Hall, fondatorul Royal Shakespeare Company și fost director al National Theatre din Marea Britanie, a murit la vârsta de 86 de ani.
Potrivit reprezentaților acestei din urmă instituții, Hall a decedat luni la University College Hospital din Londra, înconjurat de familie.
National Theatre "anunță cu profundă tristețe moartea fostului său director, Sir Peter Hall, unul dintre cele mai mari nume ale teatrului britanic", se indică în anunțul făcut de instituție.
La rândul său, Royal Shakespeare Company i-a adus un omagiu lui Hall, descriindu-l ca pe "un mare regizor de teatru și de operă", dar și ca pe "un politician care a luptat pentru arte".