Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Sorin Cîmpeanu vrea lungirea anului școlar începând din toamna anului 2022

Actualitate 08:45

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, propune ca din toamna anului 2022 să fie lungită perioada anului şcolar, el explicând că a făcut o propunere în acest sens chiar pentru anul şcolar 2021-2022, dar că aceasta nu a fost acceptată, fiind invocată predictibilitatea, relatează News.ro.

 
„Structura anului şcolar pentru anul şcolar 2021-2022 este deja stabilită. Mai departe, din toamna anului 2022, am făcut publică opinia mea, pe care o susţin: este nevoie de o creştere a duratei cursurilor. Suntem printre ultimele ţări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe durata crizei sanitare au fost foarte mari – nu numai în România, este drept – ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a afirmat ministrul Educaţii, duminică seară, la Digi 24.

 
Întrebat ce părere are despre propunerea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a afirmat că în opinia sa, pentru următoarea perioadă durata vacanţei de vară ar trebui redusă la o lună, actualul deţinător al portofoliului Educaţiei a răspuns că o „vacanţă de vară mai scurtă înseamnă (o) perioadă de cursuri mai lungă”, el arătând că „este nevoie de acest lucru”, însă propunerile în acest sens pentru extinderea perioadei de cursuri din anul şcolar următor, care începe în toamnă, „acestea nu au fost acceptate”, invocându-se că este nevoie de predictibilitate.

„Nu ştiu şi nu vreau să vă răspund acum (cu privire la ipoteza unei vacanţe de vară de o lună, – n.r.). Nu mă antepronunţ, dar cu siguranţă vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă”, afirmă Cîmpeanu.

În prezent conform ministrului, perioada anului şcolar durează, în România, 34 de săptămâni, fiind una mai scurtă decât în multe ţări europene. Astfel, într-un ciclu de învăţământ de 12 ani, un elev din Germania învaţă cu doi ani şi jumătate mai mult decât un elev din România.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...