STUDIU | Muzica lui Mozart calmează crizele de epilepsie

Cercetătorii afirmă că au obţinut informaţii suplimentare despre mecanismele prin care ascultarea unei sonate de Mozart ameliorează simptomele epilepsiei. Este vorba despre așa-numitul „efect Mozart”, ale cărui consecințe asupra creierului pacienţilor au fost măsurate științific.

În ultimii 20 de ani, mai multe cercetări au scos în evidenţă posibile virtuţi ale sonatei pentru două piane în Re major de Mozart (sonata K448) în cazul epilepticilor, măsurând activitatea electrică din creierul acestora. Este ceea ce numim efectul Mozart. Un studiu publicat în Scientific Reports susține că a reuşit să obţină informaţii suplimentare.

„Realizarea la care visăm este de a ajunge să concepem un fel de muzică antiepileptică, pe care să o utilizăm pentru a ameliora viaţa pacienţilor”, a explicat Robert Quon, din cadrul departamentului de neurologie al universităţii americane Dartmouth College, coautorul studiului, pentru AFP, potrivit Agerpres.

În cadrul studiului, 16 pacienţi echipaţi cu implanturi intracraniene au ascultat sonata. Cercetătorii cred că au reuşit să identifice regiunile din creier asupra cărora acţionează această muzică. Potrivit oamenilor de ştiinţă, regiunile sunt cele legate de răspunsurile emoţionale.

Studiul arată totodată că ascultarea acestei sonate timp de cel puţin 30 de secunde pare asociată cu reducerea unui fenomen electric cerebral caracteristic pentru epilepsie, la pacienţii asupra cărora medicamentele nu au efect. Efectul se manifestă mai intens în timpul anumitor pasaje ale sonatei, şi anume momentele de tranziţie între frazele muzicale mai lungi de zece secunde.

Sonatele lui Mozart

Bucata muzicală este construită dintr-o succesiune de „teme melodice care contrastează între ele şi fiecare are la bază o armonie care îi este proprie”, se precizează în studiu. Tocmai această structură ar putea explica efectul său asupra creierului.

„Forma clasică a sonatei” ar putea solicita „circuite emoţionale”, „creând mai întâi aşteptări muzicale, apoi luând o direcţie opusă acestor aşteptări, ceea ce va duce la un răspuns emoţional pozitiv”, potrivit lui Robert Quon.

„Ne-ar plăcea să aprofundăm această teorie, întrucât singura altă compoziţie ale cărei proprietăţi antiepileptice sunt documentate este de asemenea construită pe forma clasică a sonatei, fiind vorba despre sonata pentru pian în Do major de Mozart (K545)”, a mai spus cercetătorul.

Cei 16 pacienţi care au participat la studiu au fost spitalizaţi din cauza unei forme de epilepsie rezistente la medicaţie. Le-a fost implantată o sondă la nivelul craniului, aflată în contact direct cu creierul, în scopul realizării unor encefalograme pentru monitorizarea crizelor.

Robert Quon şi colegii săi s-au preocupat de un fenomen foarte precis: „descărcările epileptiforme intercritice”.

„Cercetările precedente au arătat că acestea sunt biomarkeri ai epilepsiei şi sunt asociate cu o frecvenţă mai importantă a crizelor”, potrivit lui Robert Quon.

Muzica preferată nu are același efect

Descărcările epileptiforme intercritice au fost reduse prin ascultarea a cel puţin 30 de secunde din sonată. În schimb, nu a fost observată nicio modificare în activitatea cerebrală a pacienţilor la ascultarea altor bucăţi muzicale, nici măcar când a fost vorba despre muzica lor preferată.

„Asemenea altor studii, cercetările noastre ridică numeroase noi întrebări”, a spus Robert Quon.

Cercetătorul speră să poată identifica cu precizie care elemente muzicale ale sonatei au beneficii terapeutice în speranţa de a „reproduce efectul Mozart” în cazul altor piese muzicale.

Epilepsia este una dinte afecţiunile neurologice cele mai frecvente: OMS estimează că circa 50 de milioane de persoane sunt diagnosticare pe plan global.

Afecţiunea se caracterizează prin crize recurente, care se manifestă prin episoade scurte de mişcări involuntare.

„Aceste crize sunt provocate de descărcări electrice excesive într-un grup de celule cerebrale”, explică OMS pe pagina sa de internet.