- Vangelis compozitorul pieselor Chariots of Fire și Blade Runner a murit la vârsta de 79 de ani
- Putin nu vede o problemă în extinderea NATO cu Suedia și Finlanda
- Rechizitoriul DNA: Ion Rădoi trimis în judecată pentru fraude la metrou
- Elveția va impune noi obligații serviciilor de streaming (gen Netflix)
- România trebuie să reducă cheltuielile din sectorul public
Tineri pianiști români în concursul internațional ‘Merci, Maestro!’

Zece tineri pianiști români, cu vârste între 9 și 19 ani, vor participa la prima ediție a concursului internațional de pian 'Merci, Maestro!' care va avea loc, sâmbătă și duminică, la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat al ICR Bruxelles, Dinică Andreea, Crăița Andreea-Timeea și Stoian Alexandru-Dragoș (Colegiul național de arte "Dinu Lipatti", București), Tatu Caravan Gabriela (Tchaikovsky Music School Bruxelles), Voion Ana Karina (Colegiul național de arte "Octav Băncilă"), Călin Corneliu Calfa (Musikgymnasium, Viena), Paraschiv Olivia (Academia de arte a orașului Bruxelles), Roșca Andra (George Enescu School Budapesta), Simioniuc Maria (Liceul de arte "Aurel Popp", Satu Mare) și Amaliții Roberta se vor număra printre cei 127 de participanți din 36 de țări.
"Pentru prima ediție a concursului internațional dedicat tinerilor pianiști avem onoarea să primim 127 de participanți din 36 de țări din întreaga lume, printre care România. Țin să mulțumesc în mod particular tinerilor muzicieni români și le urez ca participarea la concursul nostru să-i încurajeze să-și continue cariera în domeniul muzical și ca această experiență unică să le ofere mijloacele necesare pentru a aspira la o carieră internațională", a declarat Natalia Chepurenko, fondatoarea și directoarea artistică a concursului, citată în comunicat.
Concursul se va desfășura la Maison Communale de Woluwe-Saint-Lambert și Chapelle du Sacre-Cour de Lindthout, iar Gala de decernare a premiilor va avea loc duminică, în sala de concerte a Primăriei Woluwe-Saint-Lambert, mai informează ICR Bruxelles.