Streamuri Radio Clasic

Actualitate

„Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

Actualitate 12:37

„Ținutul Buzăului” ar putea să devină Geoparc UNESCO și recunoscut ca fiind un teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță internațională, după ce asociația cu același nume a transmis, la Paris, în decembrie anul trecut, dosarul celor 18 comune care constituie Ținutul, pentru a fi evaluat de specialiștii Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți – renumitele locuri ale Ținutului Buzăului – au “ajuns” pe birourile celor de la UNESCO și urmează să fie evaluate, în cursul acestui an, prin prisma diversității geologice și culturale a zonei.

Tinutul-Buzaului-2 „Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

Totodată, evaluatori independenți ai Uniunii Internaționale a Științelor Geologice vor analiza, la rândul lor, diversitatea geologică a teritoriului și importanța sa globală.

“Odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Buzău Land va fi considerat un <<Parc al Pământului>>, unde patrimoniul natural și cultural va fi folosit pentru a sprijini comunitățile din zonă. Practic, Ținutul Buzăului va deveni un teritoriu de dezvoltare durabilă ale cărui valori și reușite vor fi recunoscute de UNESCO, lucru care va aduce multe beneficii, dincolo de expunerea globală”, declară Răzvan-Gabriel Popa, Director Executiv al Asociației Ținutului Buzăului și coordonatorul acestei inițiative de certificare internațională.

La sfârșitul anului 2020, după inițierea procesului de aplicare pentru obținerea statutului de Geoparc Global, Asociația Ținutul Buzăului a finalizat cu succes primul capitol al acestui proiect, transmițând către UNESCO dosarul de evaluare.

Tinutul-Buzaului-3 „Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

Aplicația a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei și a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităților locale. Comisia Națională a României pentru UNESCO a sprijinit acest demers, susținând activ întregul proces de aplicare.

În final, doi specialiști internaționali din țări diferite vor petrece trei zile în Ținutul Buzăului și vor evalua teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puțin de 101 de criterii. Pentru a obține statutul de Geoparc Global, Ținutul Buzăului trebuie să bifeze 99 dintre aceste criterii.

Beneficiile statutului de Geoparc Global UNESCO
Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților. Această dezvoltare are loc în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător. Principalii piloni ai acestui proces sunt mediul, economia și societatea.

“Buzău Land” va deveni un teritoriu recunoscut pe plan internațional, fiind promovat de UNESCO și de rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.

Tinutul-Buzaului-4 „Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

Nu în ultimul rând, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunități. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe – de a se întoarce acasă.

Odată obținut acest titlu, el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.

Managementul Geoparcului va fi asigurat de Asociația Ținutul Buzăului și va fi sprijinit de partenerii săi, printre care Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București, de un Consiliu Științific, precum și de un Consiliu Consultativ. De asemenea, pentru ca Ținutul Buzăului să poată funcționa ca Geoparc UNESCO, el va avea un buget multi-anual. O parte din acest buget va fi asigurat de Consiliul Județean Buzău, iar cealaltă parte – din fondurile Asociației Ținutul Buzăului.

Tinutul-Buzaului-5-1 „Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

 

La bugetul Geoparcului se vor adăuga sponsorizări, donații, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe salariu și veniturile realizate din vânzarea produselor marca Ținutul Buzăului. Oricine va putea contribui la susținerea și promovarea Geoparcului, redirecționând cei 3,5% către Asociația Ținutul Buzăului sau comandând din magazinul online.

Asociația Ținutul Buzăului este o organizație neguvernamentală, care a luat naștere în urmă cu patru ani și care sprijină dorința comunităților de a se dezvolta, având la bază patrimoniul natural și cultural local. Asociația este formată din specialiști în domenii dedicate dezvoltării durabile, care activează în universități europene ori în companii de top.

Inițiativa “Ținutul Buzăului” a pornit în 2007 și a atras oameni, instituții, companii și ONG-uri care și-au manifestat sprijinul în dezvoltarea sa. Aplicația “Buzău Land” la statutul de Geoparc Global UNESCO are la bază un parteneriat între Asociația Ținutul Buzăului, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București (UB). Aplicația în sine a fost redactată și transmisă de Asociația Ținutul Buzăului.

Tinutul-Buzaului-6 „Ținutul Buzăului”, mai aproape de a fi inclus în Reţeaua Globală UNESCO

Până în prezent, Asociația Ținutul Buzăului s-a ocupat de atragerea fondurilor necesare dezvoltării proiectului, susținând o parte a bugetului din surse proprii: sponsorizări, donații, granturi și activitate economică directă. Asociația gestionează atât proiectele din teren, cât și partea de promovare națională și internațională a teritoriului.

Consiliul Județean Buzău oferă sprijin financiar acestei inițiative, acordând o finanțare de 70.000 de euro/an, timp de șapte ani, începând cu anul 2020. Sprijinul financiar acoperă, în acest moment, 70% din bugetul Geoparcului Aspirant Ținutul Buzăului, restul de 30% fiind acoperit de Asociația Ținutul Buzăului. Fondurile primite de la Consiliu sunt folosite pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaționale, sociale, de promovare a teritoriului, precum și pentru o parte a costurilor de management.

De cealaltă parte, Universitatea din București oferă expertiză științifică și susține activitățile educaționale și de
cercetare, fiind un partener pe termen lung al acestei inițiative, ce vine cu experiența practică a Geoparcului UNESCO Țara Hațegului.

sursa: green-report.ro

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate o zi ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 zile ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 zile ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 6 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 6 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 7 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...