TNB va avea un restaurant de 4 stele şi organizează licitaţie publică

Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a propus să deschidă în curând un restaurant de patru stele, pe modelul marilor teatre europene, în spaţiul din Strada Tudor Arghezi, iar în acest sens a lansat oferta pentru o licitaţie publică.

Conform unui anunţ postat pe site-ul teatrului, perioada de închiriere ar fi pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire. Pot participa la licitaţie persoane fizice şi juridice, române sau străine, care ca obiect de activitate activităţi de alimentaţie publică şi servicii de preparare şi servire a mesei. Spaţiul scos la licitaţie se află în spatele clădirii, pe strada Tudor Arghezi şi are o terasă parţial acoperită. De asemenea, pe lângă acest spaţiu mai sunt baruri şi terase, bufete şi un bufet de incintă.

Documentaţia de atribuire poate fi procurata de la sediul Teatrului, Serviciul Achiziţii Publice sau de pe site-ul tnb.ro. Vizitarea spaţiilor se poate programa în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10-14. Garanţia de participare la licitaţie este de 10.000 lei şi se constituie prin virament sau prin scrisoare de garanţie bancară. Nivelul minim al chiriei lunare de la care porneşte licitaţia este de 20,00 euro/mp. Rezultatul licitaţiei se va comunica până pe 31 august 2017.

 

 

Anunțuri publicitare