Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Trump schimbă tonul după violențele de la Capitoliu

Actualitate 09:40

După o zi de haos care a zguduit America, preşedintele în exerciţiu Donald Trump, acuzat de preşedintele ales Joe Biden că a subminat democraţia, a lansat un apel – rar – la „reconciliere”, condamnând un „atac odios” asupra Capitoliului, informează AFP.

Într-o înregistrare video ce marchează o schimbare clară de ton, preşedintele republican s-a declarat „scandalizat de violenţa” creată de câteva sute de susţinători ai săi care au invadat miercuri sediul Congresului.

„Tocmai am trăit alegeri intense şi emoţiile sunt puternice”, dar „trebuie să ne calmăm” a adăugat el, deşi în ultimele două luni Donald Trump a aţâţat spiritele inflamate, susţinând teorii ale conspiraţiei.

„Mă voi concentra acum pe o tranziţie ordonată şi liniştită a puterii”, a asigurat Trump în acest mesaj foarte aproape de un discurs de recunoaştere a înfrângerii sale în alegeri, fără totuşi să o spună în mod explicit.

„Aș dori să încep prin a vorbi despre atacul condamnabil asupra Capitolului Statelor Unite. La fel ca toți americanii, sunt revoltat de violența, nelegiuirea și haosul creat.
America este și trebuie să rămână întotdeauna o națiune a legii și ordinii. Manifestanții care s-au infiltrat în Capitol au pângărit sediul democrației americane. Cei care ați participat la acte de violență și distrugere, nu ne reprezentați țara.

Cei care ați încălcat legea, veți plăti.

Acum Congresul a certificat rezultatele și noua administrație va fi inaugurată pe 20 ianuarie. Prioritatea mea este asigurarea unei tranziții de putere ordonate și fără probleme. Acest moment cere vindecare și împăcare.

Iar susținătorilor mei minunați, știu că sunteți dezamăgiți, dar vreau, de asemenea, să știți că drumul nostru incredibil este abia la început. Mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să binecuvânteze America!”, a transmis Trump.

Preşedintele ales Joe Biden, a cărui victorie a fost certificată de Congres în pofida atacului de miercuri asupra clădirii ce găzduieşte cele două camere ale parlamentului american, se va muta la Casa Albă peste 13 zile.

Joe Biden a asumat deja rolul de conducător însărcinat cu vindecarea rănilor unei Americi rănite, despre care a spus că a trecut printr-una din cele mai negre zile din istoria sa. Din Wilmington, el l-a acuzat pe Donald Trump că de patru ani „a intensificat atacurile” împotriva instituţiilor democratice americane, campanie care a „culminat” miercuri. 

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 zile ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 zile ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 zile ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 zile ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 zile ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 zile ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 5 zile ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate o săptămână ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate o săptămână ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate o săptămână ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...