Getting your Trinity Audio player ready...
|
Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„În privința întrebării despre cum ar putea arăta pașaportul verde digital: vom înainta o propunere legislativă în martie”, a declarat ea într-o conferință cu parlamentari conservatori germani.
Liderii UE reuniți joi într-un summit virtual privind gestionarea pandemiei, au discutat despre realizarea unor pașapoarte de vaccinare pentru cetăţenii statelor membre care s-au imunizat împotriva Covid-19. Statele care sunt dependente de turism doresc adoptarea accelerată a unui astfel de document pentru a-şi salva sezonul estival.
În urma dezbaterilor, liderii UE au decis să mențină restricțiile asupra vieții publice și a liberei circulații, în contextul în care statele membre încearcă să controleze apariția noilor variante de coronavirus care ar putea opri revenirea economică planificată.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.