Zubin Mehta, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, se retrage din activitate

Marele dirijor Zubin Mehta a anunţat că se retrage. Director Muzical al Filarmonicii din Israel de aproape 40 de ani, Mehta a fost unul dintre cei mai buni dirijori ai lumii care au luat parte la Festivalul George Enescu ţinut la Bucureşti. Zubin Mehta va părăsi pupitrul Orchestrei Filarmonice din Israel în octombrie 2018.

Dirijorul de origine indiană, în vârstă de 80 de ani, a lucrat cu ansamblul într-o formă regulată de aproape o jumătate de secol, ceea ce a creat, fără îndoială, o relaţie reciprocă specială între emblematicul dirijor şi instrumentişti. Îmbinând concertele, înregistrările şi turneele, Mehta a dirijat mii de performanţe pe cele cinci continente cu Orchestra Filarmonică a Israelului (IPO). Începând din 1985, el a fost, de asemenea, şi dirijor-şef al Orchestrei Maggio Musicale Fiorentino, din Florenţa.

De-a lungul anilor, Mehta a câştigat nenumărate premii şi titluri peste tot în lume, inclusiv o distincţie specială la ceremonia Premiilor Israelului din 1991 şi Praemium Imperiale – Premiul Cultural Mondial în Memoria Alteţei Sale Imperiale Prinţul Takamatsu – din Japonia, şi a fost onorat chiar şi cu o stea pe Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood.

Anunțuri publicitare