Streamuri Radio Clasic

Cultură

b16d69b3 3b34 49ff 9a09 6ed0e97a9d93

A murit Olivia Newton-John

Cultură 11:09

Olivia Newton-John, care se lupta de 30 de ani cu cancerul la sân, devenise celebră în întreaga lume pentru rolul ei din musicalul cult „Grease”, alături de John Travolta, scrie AFP.

A lansat peste patruzeci de albume country și pop-rock, inclusiv hitul „Physical” din 1981, și a susținut sute de concerte în întreaga lume.

De când cancerul a lovit-o la 40 de ani – cancer la sân și mastectomie în 1992, apoi două recidive în 2013 și 2017, cu metastaze – vedeta și-a pus toată energia și faima în lupta împotriva bolii. 

„Olivia a fost un simbol al triumfului și al speranței în ultimii 30 de ani, împărtășind experiența ei cu cancerul la sân”, a scris soțul ei, precizând că a fost creat un fond în numele ei pentru a finanța cercetarea în domeniul plantelor și al cancerului, „Olivia Newton-John Foundation Fund”.

Născută la 26 septembrie 1948 la Cambridge, femeia pe care regina Elisabeta a II-a a numit-o „Dame Commander of the Order of the British Empire” este nepoata fizicianului german Max Born, ale cărui lucrări privind teoria cuantică au fost recompensate cu Premiul Nobel.

Tatăl ei a luptat în cadrul forțelor britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, participând la arestarea lui Rudolf Hess.

Livvy’ avea doar cinci ani când familia ei s-a mutat în cealaltă parte a lumii. Destinația: Melbourne, Australia.

Cultură 4 ore ago

Noul co-prezentator al Festivalului de la Sanremo este Stefano De Martino

Ediția cu numărul 77 a Festivalului de la Sanremo va avea un nou co-prezentator,...

Cultură o zi ago

Neil Sedaka, celebru cântăreț american, a decedat la vârsta de 86 de ani

Cântărețul și compozitorul american Neil Sedaka, cunoscut pentru hituri precum Oh! Carol și Breaking...

Cultură 2 zile ago

Goethe meets Mozart Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W.A. Mozart

Cei doi celebri Wolfgang, în dialog. Romanul „Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang...

Cultură 2 zile ago

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu,...

Cultură 4 zile ago

Anul 2027 va fi dedicat lui Ilie Năstase, iar 2026 lui Traian Vuia și Grigore Moisil

Senatul României a adoptat miercuri, în plen, o serie de propuneri legislative care stabilesc...

Cultură 4 zile ago

„Vivo per lei” – o declarație muzicală de iubire la Filarmonica Târgu Mureș

Primăvara aduce la Târgu Mureș un spectacol-eveniment dedicat femeii și feminității: tenorul Ștefan von...

Cultură 5 zile ago

Classix Festival 2026 aduce evenimente culturale inovatoare la Iași

Classix Festival anunță programul Classix in Focus, o serie de evenimente culturale care se...

Cultură 5 zile ago

Songs, Fancies and Dances

Miercuri, 4 martie, începând cu ora 18, eleganța istorică a Palatul Suțu devine decorul...

Cultură 5 zile ago

Arta de a trăi cu incertitudinea, ca forță vitală în muzică și în viață: dirijorul Paul Daniel și pianistul Lucas Debargue într-o conversație deschisă publiului la Ateneul Român

Filarmonica George Enescu invită publicul la o întâlnire unică cu dirijorul Paul Daniel și ...

Cultură 5 zile ago

Netflix anunță noi membri ai distribuției pentru sezonul 3 din „Wednesday”

Netflix a dezvăluit noi nume importante care se alătură distribuției sezonului 3 al serialului...

Cultură 5 zile ago

O bucată de piatră s-a desprins de la o bancă din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu

O bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu...

Cultură 6 zile ago

Cea de-a zecea ediție a proiectului artistic PRINTCARD WROCŁAW ajunge la București

Celula de Artă, împreună cu Institutul Polonez și Academia de Artă Eugeniusz Geppert din...

concert Simțim la fel, eveniment KIMARO, invitati speciali, Lidia Buble, sala palatului
Cultură 6 zile ago

Lidia Buble își va desfășura primul concert la Sala Palatului pe 27 februarie

Pe 27 februarie, Lidia Buble va susține primul său concert la Sala Palatului, un...

Cultură o săptămână ago

20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la...

Cultură o săptămână ago

Eric Dane, cunoscut din Grey’s Anatomy, a decedat la 53 de ani după diagnosticarea cu ALS

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile sale din Grey’s Anatomy și Euphoria, a decedat...

Cultură 2 săptămâni ago

România va străluci la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Detalii despre pregătiri

România a fost desemnată țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse 2028, marcând un...

Cultură 2 săptămâni ago

Turneul International BrancuSING

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Cultură 2 săptămâni ago

Constatin Brâncuși – 150 de ani

”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost...

Cultură 2 săptămâni ago

Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune "The Guitar...

cenzura CBS, interviu James Talarico, libertatea de exprimare, reglementari FCC, Stephen ColbertSursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

Acuzații de cenzură la CBS: Interviul cu un politician democrat, anulat

Un interviu programat cu legislatorul texan James Talarico la emisiunea „The Late Show” a...

Cultură 2 săptămâni ago

Billy Steinberg, autorul hitului „Like a Virgin”, a murit

Billy Steinberg, compozitorul american laureat cu Grammy și autorul unor hituri definitorii pentru anii...

Cultură 2 săptămâni ago

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

Al Pacino își aduce omagiul prietenului său Robert Duvall

Actorul Robert Duvall, cunoscut pentru cariera sa prolifică, a decedat la 95 de ani,...

Cultură 2 săptămâni ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...