Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Audiții în România pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene – EUYO

Actualitate 12:41

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc pe 18 noiembrie 2018, la Bucureşti. Termenul limită pentru înscriere este 5 noiembrie 2018.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Concertele şi turneele susţinute în întreaga lume, colaborarea cu personalități ale lumii muzicale şi nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor au făcut din EUYO una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului. În urma audiţiilor de la Bucureşti din noiembrie 2017, Theodor Andreescu (violă) a fost selectat, pentru al treilea an consecutiv, ca membru în EUYO – Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. Alți trei tineri muzicieni români au fost păstrați pe lista de rezerve – Daniela Tudor (vioară), Monica Bejenaru (violă) și Vlad Rațiu (contrabas).

EUYO susţine în general două turnee anuale, în primăvară şi în vară, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente.

În cadrul turneelor din 2019 vor avea loc rezidențe la Ferrara, Grafenegg și Bolzano; concerte în Austria, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie și Oman și proiecte de muzică de cameră în Europa, China și America de Nord. Programul va include simfonii de Bruckner (nr. 4), Mahler (nr. 5), Beethoven (nr. 9), Șostakovici (nr. 10) și numeroase lucrări solo, sub bagheta dirijorilor Vasily Petrenko și Stephane Deneve.

„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy

În România preselecţia va avea loc în data de 18 noiembrie 2018, la Bucureşti.

Detalii complete privind condiţiile de participare și înscriere pe www.euyo.eu/apply.

Data limită pentru înscriere: 5 noiembrie 2018.

Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

Actualitate 9 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...