Bogații plătesc taxe, dar ultra-bogații găsesc soluții pentru a le evita

Sistemele fiscale din economiile avansate au devenit mai progresive în ultimele decenii, dar ultra-bogații continuă să găsească modalități de a-și reduce impozitele. Aceștia profită de reglementări și strategii financiare pentru a-și minimiza contribuțiile fiscale, ceea ce ridică întrebări despre sustenabilitatea acestui sistem.

Discuția despre impozitarea bogaților a devenit din ce în ce mai complexă, cu o atenție deosebită asupra modului în care aceștia contribuie la veniturile fiscale. Conform unei analize realizate de revista britanică The Economist, sistemele fiscale din economiile avansate sunt mai progresive decât în urmă cu trei decenii. În Statele Unite, redistribuirea veniturilor după impozitare este de aproximativ două ori mai mare decât în anii 1960, iar în alte țări precum Marea Britanie, Franța, Canada și Japonia, sistemele fiscale au devenit mai echitabile.

Cu toate acestea, analiza arată că, deși cei mai bogați 1% plătesc o proporție semnificativă din impozitele pe venit, cei care fac parte din 0,1% sau 0,01% din populație pot beneficia de anumite strategii care le permit să plătească impozite mai mici. Aceste strategii includ obținerea veniturilor sub formă de câștiguri de capital, care sunt impozitate la rate mai mici decât venitul obișnuit, și utilizarea împrumuturilor din activele lor pentru a-și finanța consumul, ceea ce le permite să evite impozitarea pe venit.

Strategii fiscale ale ultra-bogaților

Ultra-bogații pot utiliza o abordare cunoscută sub numele de „cumpără, împrumută, mori” pentru a-și reduce responsabilitățile fiscale. Aceasta implică împrumutarea împotriva activelor, ceea ce nu este considerat venit impozabil. De asemenea, unii dintre aceștia își clasifică veniturile ca profituri în loc de salarii, beneficiind astfel de rate mai mici ale impozitului pe profit. Aceste practici sunt facilitate de reglementările fiscale existente și de o aplicare mai puțin strictă a legilor fiscale în anumite jurisdicții, cum ar fi Statele Unite, unde Serviciul Fiscal Intern (IRS) a redus resursele pentru aplicarea legii fiscale.

Pe lângă aceste strategii, se observă o dependență crescândă a statelor de contribuțiile financiare ale unei mici elite de contribuabili. Veniturile generate de impozitarea celor bogați nu sunt doar destinate ajutoarelor sociale, ci și pentru a finanța impozite mai mici pentru clasele de mijloc și inferioare, extinderea transferurilor sociale și creșterea pensiilor. În prezent, transferurile sociale reprezintă aproximativ 22% din PIB în țările dezvoltate, o creștere față de 17% în anii 1990.

Provocări și perspective

O întrebare esențială care se ridică este dacă creșterile suplimentare ale impozitelor pentru cei bogați ar putea avea efecte contraproductive. Există semne că unii contribuabili bogați aleg să se mute în jurisdicții cu impozite mai mici, ceea ce poate afecta veniturile fiscale ale statelor. În plus, există presiuni politice pentru implementarea unor noi impozite pe avere și cote mai mari, iar economiști precum Piketty și Saez sugerează că rata optimă a impozitului ar putea depăși 80%.

Cu toate acestea, până în prezent, nu există dovezi clare că ratele ridicate ale impozitelor au descurajat semnificativ munca sau productivitatea în rândul celor foarte bogați. Deși percepția că bogații „nu plătesc” este răspândită, datele sugerează că sistemele fiscale sunt mai progresive decât se consideră adesea. Totuși, provocarea rămâne: cum pot statele să continue să se bazeze pe contribuțiile bogaților fără a risca investițiile, mobilitatea capitalului și stabilitatea politică?