Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Regizorul filmului „Brașov 1987 – doi ani prea devreme”: Am vrut să recuperez acest moment de istorie

Actualitate 16:32

„Brașov 1987 – doi ani prea devreme”, documentarul despre revolta de la Brașov, în regia lui Liviu Tofan, a fost prezentat miercuri seara la Muzeul Național Cotroceni.

La eveniment au fost prezenți, pe lângă regizorul Liviu Tofan, doi dintre protestatarii de la Brașov din 15 noiembrie 1987 — Marius Boeriu și Dan Iacob—, președintele și, respectiv, vicepreședintele Asociației „15 Noiembrie 1987 Brașov”, scriitoarea Ana Blandiana, directorul Muzeului Național Cotroceni, Liviu Jicman, și un public numeros.

Regizorul Liviu Tofan a spus că protestul politic de masă de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov este foarte puțin cunoscut.

Am vrut să recuperez acest moment de istorie. Este un moment de istorie foarte important, foarte semnificativ și foarte puțin cunoscut, din diverse cauze. Mi-a fost clar că măcar acum, la momentul aniversării a 30 de ani, să încercăm să îl recuperăm și să rămână pentru azi, pentru mâine”, a declarat regizorul, precizând că prin acest film „trebuie să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci„.

Documentarul prezintă filmul protestului de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov (Steagul Roșu), de la greva spontană care a pornit în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, până la demonstrația care a ajuns în centrul Brașovului, la sediile de partid (Comitetul Județean și Comitetul Municipal/ Primăria), și modul în care a fost înăbușită revolta.

Liviu Tofan a povestit că, în zilele care au urmat revoltei, au fost făcute sute de arestări și anchete, dar la final, pentru a se „rezolva problema”, au fost condamnați 61 de bărbați, dar nu pentru revoltă, ci pentru „tulburarea liniștii publice, ultraj contra bunelor moravuri” și în final au fost deportați în alte zone ale țării.

Nicio femeie nu a fost condamnată. Când au hotărât la Securitate cum trebuie rezolvată problema, și-au dat seama că trebuia rezolvată repede pentru că pe 14 decembrie avea loc conferința națională a partidului. Fusese deja amânată cu o săptămână, de pe 7, din cauza revoltei de la Brașov. Conferința națională a partidului era un eveniment extraordinar de important, ca un congres al partidului, se țineau la cinci ani fiecare, și ordinul de sus a fost să fie liniște, ștergeți cu buretele, îngropați-o repede. De aceea s-au hotărât, au luat doar 61 de bărbați, muncitori, nicio femeie, niciun minor, au fost zeci de minori arestați și anchetați, și i-au condamnat pentru tulburarea liniștii publice, ultraj contra bunelor moravuri. (…) Documente nu există, victime sunt cei 61 de condamnați, câteva sute de anchetați și niciun vinovat”, a arătat Liviu Tofan.

Actualitate 18 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...