Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Experți: exercițiile fizice în timpul izolării ajută sistemul imuntar

Actualitate 12:19

Chiar dacă majoritatea dintre noi stă acasă, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la activitatea fizică, mai ales că tentația de a mânca mai des este mai greu de temperat în izolare. Din contră, spun cercetătorii, menținerea unui program regulat de exerciții fizice în timpul izolării ajută sistemul imunitar.

Experții de la Universitatea din Bath,Marea Britanie, spun că gimnastica în timp ce urmăm şi regulile de distanțare socială va avea un „efect extrem de pozitiv” asupra sănătății și bunăstării oamenilor.

Analiza lor a arătat că0 exercițiile fizice pote ajuta sistemul imunitar să găsească și să facă față agenților patogeni, precum și să încetinească modificările aduse sistemului imunitar odată cu înaintarea în vârstă.

Echipa recomandă 150 de minute pe săptămână de exerciții aerobice cu intensitate moderată, cum ar fi mersul pe jos, alergarea sau mersul cu bicicleta. Dar cum restricţiile de deplasare ne impun să stăm în casă, putem face gimnastică acasă. Nu trebuie să avem aparatele de la sălile de fitness. Materiale pentru inspiraţie se găsesc cu mare uşurinţă pe Youtube sau Google.

De asemenea, multe centre de fitness sau kinetoterapie postează în această perioadă scurte video-uri cu recomandări de exerciţii pe platformele de social media şi le putem urma cu uşurinţă din propria sufragerie.

Cei a căror capacitate de exercițiu este limitată din cauza unei stări de sănătate sau a unui handicap ar trebui să urmărească să se miște mai mult pentru că „ orice formă de mişcare este mai bune decât niciuna”, spun cercetătorii.

Aceştia au adăugat că exercițiile au beneficii clare pentru menținerea mușchilor, ceea ce ajută și la prevenirea anchilozării.

Dr. James Turner, de la Departamentul pentru Sănătate de la Universitatea din Bath, a declarat: „Cercetările noastre au ajuns la concluzia că există dovezi foarte limitate pentru exerciții fizice, care crește direct riscul de a fi infectat cu viruși. În contextul coronavirusului și a condițiilor în care ne regăsim astăzi, cea mai importantă considerație este reducerea expunerii dumneavostră la alte persoane care ar putea avea virusul.

Analiza a fost publicată în revista internațională Exercise Immunology Review.

„Dar oamenii nu ar trebui să treacă cu vederea importanța de a rămâne în formă, să fie activi și sănătoşi în această perioadă. Cu condiția să fie efectuate izolat, departe de ceilalți, exercițiile fizice zilnice vor ajuta la menținerea mai bună a modului de funcționare a sistemului imunitar – nu la suprimarea acestuia.”

În cadrul studiului cercetătorii au dezbătut dacă sistemul imunitar se poate schimba într-un mod negativ sau pozitiv după exerciții și dacă sportivii au mai multe infecții decât populația generală.

Au ajuns la concluzia că infecțiile sunt mai probabil să fie legate de factori precum dieta, stresul, somnul, călătoriile și expunerea la agenți patogeni la adunările de grupuri mari de oameni, cum ar fi maratoanele.

Dr. John Campbell, de la Departamentul pentru Sănătate de la Universitatea din Bath, a declarat: „Oamenii nu ar trebui să se teamă că sistemul lor imunitar va fi suprimat prin exerciții fizice, punându-i la un risc crescut de a contracta coronavirus.

Cercetătorii au subliniat importanța menținerii unei igiene personale bune atunci când facem exerciţii, inclusiv spălarea completă a mâinilor după aceea.

Aceştia au adăugat că oamenii trebuie să acorde atenție și orelor de somn și să mențină o dietă sănătoasă

Actualitate 5 ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 10 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 12 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 15 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 15 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...