Streamuri Radio Clasic

Cultură

Festivalul Muzicii Maghiare se va desfășura în perioada 9 – 12 mai la Institutul Liszt din Bucureşti

Cultură 12:03

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalul Muzicii Maghiare, o formă de popularizare a literaturii muzicale clasice maghiare, se va desfăşura, în perioada 9 – 12 mai, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, concursul este dedicat tinerilor muzicieni din România care se angajează să interpreteze şi piese semnate de compozitori maghiari.

În primele trei seri vor evolua tineri artişti (peste 18 ani) cu un program de 20 – 25 de minute, cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară în proporţie de minimum o treime din timpul alocat, alături de compoziţii din literatura muzicală românească şi universală.

Pot participa solişti sau duo-uri. În cazul interpreţilor vocali se acceptă lieduri şi arii din opere, iar în cazul instrumentiştilor piese solo sau duouri (exclus concerte), precizează sursa citată.

Înscrierile se fac până pe 26 aprilie, iar rezultatele preselecţiei vor fi comunicate pe 2 mai prin e-mail, la adresa indicată de către fiecare concurent. Nu se percepe taxă de participare.

Participarea la festival a concurenţilor este condiţionată de respectarea normelor sanitare în vigoare.

Premiul primilor trei clasaţi constă în posibilitatea de a susţine un recital la unul din institutele maghiare din străinătate – Paris, Roma, Budapesta, precum şi premii în bani de 300/200/100 euro impozabili.

Începând cu ediţia din 2016, organizatorii festivalului decernează, împreună cu Fundaţia ACCUMM, şi premiul In memoriam Ludovic Bacs, câştigătorul acestuia fiind invitat să susţină la institut recitalul care se va organiza în memoria dirijorului în luna ianuarie a anului următor.

Din 2019, Academia IConArts oferă bursă unui tânăr interpret (violonist, chitarist, percuţionist, flautist sau violoncelist) în vederea participării la masterclass-uri pe care le organizează.

„Şi în această ediţie aşteptăm votul spectatorilor, căci ei decid pe cine vor revedea, reasculta în cadrul unui recital integral la institutul nostru în ajunul Crăciunului”, se arată în comunicat.

Spectacolele-concurs vor avea loc la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, în perioada 9 – 11 mai, începând cu ora 18,00, festivitatea de premiere şi concertul de gală fiind programate pe 12 mai.

Cultură 13 ore ago

Noul co-prezentator al Festivalului de la Sanremo este Stefano De Martino

Ediția cu numărul 77 a Festivalului de la Sanremo va avea un nou co-prezentator,...

Cultură 2 zile ago

Neil Sedaka, celebru cântăreț american, a decedat la vârsta de 86 de ani

Cântărețul și compozitorul american Neil Sedaka, cunoscut pentru hituri precum Oh! Carol și Breaking...

Cultură 2 zile ago

Goethe meets Mozart Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W.A. Mozart

Cei doi celebri Wolfgang, în dialog. Romanul „Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang...

Cultură 2 zile ago

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu,...

Cultură 4 zile ago

Anul 2027 va fi dedicat lui Ilie Năstase, iar 2026 lui Traian Vuia și Grigore Moisil

Senatul României a adoptat miercuri, în plen, o serie de propuneri legislative care stabilesc...

Cultură 4 zile ago

„Vivo per lei” – o declarație muzicală de iubire la Filarmonica Târgu Mureș

Primăvara aduce la Târgu Mureș un spectacol-eveniment dedicat femeii și feminității: tenorul Ștefan von...

Cultură 5 zile ago

Classix Festival 2026 aduce evenimente culturale inovatoare la Iași

Classix Festival anunță programul Classix in Focus, o serie de evenimente culturale care se...

Cultură 5 zile ago

Songs, Fancies and Dances

Miercuri, 4 martie, începând cu ora 18, eleganța istorică a Palatul Suțu devine decorul...

Cultură 5 zile ago

Arta de a trăi cu incertitudinea, ca forță vitală în muzică și în viață: dirijorul Paul Daniel și pianistul Lucas Debargue într-o conversație deschisă publiului la Ateneul Român

Filarmonica George Enescu invită publicul la o întâlnire unică cu dirijorul Paul Daniel și ...

Cultură 5 zile ago

Netflix anunță noi membri ai distribuției pentru sezonul 3 din „Wednesday”

Netflix a dezvăluit noi nume importante care se alătură distribuției sezonului 3 al serialului...

Cultură 6 zile ago

O bucată de piatră s-a desprins de la o bancă din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu

O bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu...

Cultură 6 zile ago

Cea de-a zecea ediție a proiectului artistic PRINTCARD WROCŁAW ajunge la București

Celula de Artă, împreună cu Institutul Polonez și Academia de Artă Eugeniusz Geppert din...

concert Simțim la fel, eveniment KIMARO, invitati speciali, Lidia Buble, sala palatului
Cultură 6 zile ago

Lidia Buble își va desfășura primul concert la Sala Palatului pe 27 februarie

Pe 27 februarie, Lidia Buble va susține primul său concert la Sala Palatului, un...

Cultură o săptămână ago

20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la...

Cultură o săptămână ago

Eric Dane, cunoscut din Grey’s Anatomy, a decedat la 53 de ani după diagnosticarea cu ALS

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile sale din Grey’s Anatomy și Euphoria, a decedat...

Cultură 2 săptămâni ago

România va străluci la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Detalii despre pregătiri

România a fost desemnată țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse 2028, marcând un...

Cultură 2 săptămâni ago

Turneul International BrancuSING

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Cultură 2 săptămâni ago

Constatin Brâncuși – 150 de ani

”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost...

Cultură 2 săptămâni ago

Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune "The Guitar...

cenzura CBS, interviu James Talarico, libertatea de exprimare, reglementari FCC, Stephen ColbertSursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

Acuzații de cenzură la CBS: Interviul cu un politician democrat, anulat

Un interviu programat cu legislatorul texan James Talarico la emisiunea „The Late Show” a...

Cultură 2 săptămâni ago

Billy Steinberg, autorul hitului „Like a Virgin”, a murit

Billy Steinberg, compozitorul american laureat cu Grammy și autorul unor hituri definitorii pentru anii...

Cultură 2 săptămâni ago

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

Al Pacino își aduce omagiul prietenului său Robert Duvall

Actorul Robert Duvall, cunoscut pentru cariera sa prolifică, a decedat la 95 de ani,...

Cultură 2 săptămâni ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...