Streamuri Radio Clasic

Cultură

Festivalul Strada Armenească începe vineri

Cultură 11:20

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

Festivalul debutează vineri, 2 aprilie, cu o serie de concerte și spectacole de dans ce îmbină tradiția cu modernitatea. În cele trei zile de festival pe scenă vor urca atât trupe și soliști cunoscuți publicului bucureștean, cum sunt The Motans (3 august), Moonlight Breakfast (4 august) și Valeria Stoica (3 august), cât și ansambluri și trupe din comunitățile armenești (Karin Folk Dance and Song Group, Miko & Crew, Ansamblul Vartavar, Ansamblul Hayakaghak), evreiești (Bucharest Klezmer Band, Trupa Haverim, Trupa Hora, Corul Hazamir), romă (Mahala Rai Band, Taraful Frații Cocoș), grecească (Ansamblul Kymata, Ansamblul Asteria, Antonia Cojocaru (The Greek Diamond), Acropolis Band) și, pentru al doilea an consecutiv, italiană (soprana Irina Moșu-Velciu și pianistul Roman Manoleanu).

Împreună cu Centrul Cultural Teryan din Armenia, în cadrul festivalului vor fi organizate două ateliere, unul de broderie de mână și un altul de xilogravură pe textile, ambele tradiții armenești. O altă atracție a festivalului o reprezintă Atelierul de Caligrafie, în cadrul căruia publicul va face cunoștință cu alfabetul armean și cu caracterele sale unice. Ca un element de noutate față de anii precedenți, la Atelierul de caligrafie, vizitatorii se vor putea întâlni și cu membrii comunităților evreiești și grecești care își vor prezenta la rândul lor alfabetul. La final, fiecare participant va putea lua acasă un suvenir înscris cu numele său.

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să asiste la o demonstrație inedită: Bogdan Hovhannisyan, sculptor profesionist originar din Vanadzor (Armenia), vine la Festivalul Strada Armenească să împărtășescă cu publicul tradiția Hacikarurilor — sculptura crucilor în piatră.

La fel ca și în ceilalți ani, în zilele de festival se vor organiza tururi ghidate prin Cartierul Armenesc, în parteneriat cu Asociația Cultour, tururi ce cuprind obiective importante din Capitală, precum Catedrala Armeană, Muzeul Dudian sau casa Melik, cea mai veche casă locuibilă din București.

Catedrala Armeană găzduiește și un concert de muzică religioasă, susținut de soprana Armine Khachatryan, dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea arhimandritului Komitas (marele compozitor, muzicolog, etnolog, pedagog armean), care include și melodii ale maestrului. Pe tot parcursul festivalului, vizitatorii vor putea admira și expoziția dedicată Centenarului Uniunii Armenilor din România și o expoziție de artă care are ca scop familiarizarea publicului cu unele dintre cele mai importante lucrări ale artiștilor armeni din toate timpurile.

Iubitorii de carte se vor bucura să afle că Strada de carte, realizată cu sprijinul Editurii Ararat, își continuă tradiția la Festivalul Strada Armenească. Participanții vor putea răsfoi cărțile puse gratuit la dispoziția lor și vor putea pleca acasă cu volume interesante.

În weekend, copiii, părinții și bunicii sunt invitați la teatru. Asociația Culturală Amphitheatrrom aduce pe scena festivalului două piese binecunoscute: Prințul cel obraznic și bătrânul înțelept, după o poveste de Anton Pann, scenariul și regia Sorin Sandu și Mangipe Prandemasque / Cerere în căsătorie, o savuroasă comedie realizată după piesa omonimă a lui A.P. Cehov, într-o montare originală. Apoi, apreciata echipă Mini ArtShow prezintă piesa de teatru pentru copii Scufița Roșie, spectacolul interactiv Gheațo-explozii și atelierele creative Fantezii din Hârtie și Figurine din ipsos. Iar surprizele pentru cei mici continuă cu două dintre cele mai distractive activități din program: deja faimoasa bătaie cu apă, sărbătoare intitulată Vartavar la armeni, ce va avea loc duminică, 4 august și primul Break-In din România, organizat împreună cu Asociația Edutainment și disponibil în premieră la Festivalul Strada Armenească.

Programul complet va fi disponibil în curând pe pagina de facebook a festivalului și pe stradaarmeneasca.ro anunta organizatorii.

Cultură 3 zile ago

20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la...

Cultură 3 zile ago

Eric Dane, cunoscut din Grey’s Anatomy, a decedat la 53 de ani după diagnosticarea cu ALS

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile sale din Grey’s Anatomy și Euphoria, a decedat...

Cultură 5 zile ago

România va străluci la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Detalii despre pregătiri

România a fost desemnată țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse 2028, marcând un...

Cultură 5 zile ago

Turneul International BrancuSING

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Cultură 5 zile ago

Constatin Brâncuși – 150 de ani

”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost...

Cultură 5 zile ago

Start înscrieri la „The Guitar Lab”, ed . a II-a

Începând cu data de 16 februarie, se deschid înscrierile pentru prima sesiune "The Guitar...

cenzura CBS, interviu James Talarico, libertatea de exprimare, reglementari FCC, Stephen ColbertSursă foto: Shutterstock
Cultură 5 zile ago

Acuzații de cenzură la CBS: Interviul cu un politician democrat, anulat

Un interviu programat cu legislatorul texan James Talarico la emisiunea „The Late Show” a...

Cultură 6 zile ago

Billy Steinberg, autorul hitului „Like a Virgin”, a murit

Billy Steinberg, compozitorul american laureat cu Grammy și autorul unor hituri definitorii pentru anii...

Cultură 6 zile ago

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala...

Cultură 6 zile ago

Al Pacino își aduce omagiul prietenului său Robert Duvall

Actorul Robert Duvall, cunoscut pentru cariera sa prolifică, a decedat la 95 de ani,...

Cultură 7 zile ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...

Cultură 7 zile ago

Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță deschiderea expoziției tematice „Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București”,...

Cultură 7 zile ago

De capul nostru, noul lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu, a avut premiera mondială în secțiunea Forum a Berlinalei

Cel mai recent lungmetraj de ficțiune semnat de regizorul Tudor Cristian Jurgiu, De capul...

Cultură 7 zile ago

Filarmonica de Stat Sibiu lansează un turneu național și un concert dedicat Japoniei

Filarmonica de Stat Sibiu anunță două evenimente importante: un recital de deschidere a turneului...

Cultură o săptămână ago

De ce un Stream Enescu la Radio Clasic ?

Astăzi nu marcăm doar 145 de ani de la nașterea lui George Enescu. Marcăm...

Cultură o săptămână ago

Berlinala 2026: Cineaștii își pun creativitatea la încercare pentru povești din zone dificile

Berlinala 2026 va explora cinematografia globală, punând accent pe provocările întâmpinate de cineaști în...

Carolyn Bessette, John F. Kennedy Jr., Poveste de dragoste, Ryan Murphy, serial Disney+
Cultură o săptămână ago

Un serial dedicat relației dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette a fost lansat

Un nou serial streaming, „Poveste de dragoste: John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette”,...

Cultură o săptămână ago

Familia Addams revine cu două spectacole speciale la Palatul Național al Copiilor

Celebrul musical „Familia Addams” va avea două reprezentații la Palatul Național al Copiilor pe...

Cultură 2 săptămâni ago

Prințesa Circului revine pe scena Teatrului de Operetă „Ion Dacian” cu o nouă montare

Opereta „Prințesa Circului”, creată de Emmerich Kálmán în 1926, va fi relansată pe scena...

Christie's New York, Dmitri Ribolovlev, El Greco, prințul Paul, Sfântul SebastianSursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

„Sfântul Sebastian” al lui El Greco: Procesul de revendicare continuă la Christie’s

Tabloul „Sfântul Sebastian” al lui El Greco, evaluat la milioane de dolari, rămâne în...

campanie GoFundMe, cancer colorectal, Dawson's Creek, James Van Der Beek, Whitney TancredSursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

James Van Der Beek, actorul din „Dawson’s Creek”, a decedat la 48 de ani

James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul său din serialul „Dawson’s Creek”, a murit...

Courtney Love, investigație independentă, Kurt Cobain, moartea lui Kurt Cobain, trupa Nirvana
Cultură 2 săptămâni ago

Răsturnare de situație în cazul morții lui Kurt Cobain: noi dovezi contestă sinuciderea

Moartea lui Kurt Cobain, solistul trupei Nirvana, este relansată în discuție după aproape 30...

Cultură 2 săptămâni ago

Premiul Janovics Jenő: O nouă distincție pentru pionieratul în cinematografie la TIFF 2026

Festivalul Internațional de Film Transilvania va introduce un premiu dedicat spiritului de pionierat în...

Cultură 2 săptămâni ago

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward, pe scena Filarmonicii George Enescu

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward se întâlnesc pe scena Filarmonicii George Enescu,...