Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Filmul „Moromeţii 2” va avea premiera naţională pe 5 noiembrie

Actualitate 14:52

Filmul „Moromeţii 2”, cea mai aşteptată producţie a anului, va avea premiera naţională pe 5 noiembrie la Sala Palatului din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Transilvania Film, pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile.

‘Moromeţii 2’ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru, şi invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se arată în prezentarea peliculei.

În rolurile principale – Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (directorul şcolii).

E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi„, a declarat Stere Gulea, citat în comunicat.

Actorul Horaţiu Mălăele a afirmat că „va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase”.

La finalul proiecţiei de gală de la Sala Palatului, regizorul, actorii şi ceilalţi realizatori vor împărtăşi spectatorilor experienţe din culisele filmărilor şi vor acorda autografe. De asemenea, organizatorii vor oferi celor prezenţi o broşură de colecţie dedicată universului Moromeţilor, precum şi alte surprize.

Preţul biletelor puse în vânzare pe Eventbook.ro este de 60 lei (categoria I), 40 lei (categoria II) şi 30 lei (categoria III).

Potrivit sursei citate, filmările pentru „Moromeţii 2” au început în septembrie 2017, majoritatea secvenţelor fiind turnate în aceeaşi casă, din acelaşi sat (Talpa, judeţul Teleorman) în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Dana Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu. Fotograful afişului oficial este Alex Gâlmeanu.

Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Distribuitorul Transilvania Film va organiza un turneu naţional de promovare „Moromeţii 2”, în prezenţa realizatorilor, astfel încât spectatorii din întreaga ţară, chiar şi cei din oraşele unde nu există multiplex sau sală de cinema, să poată vedea mult-aşteptatul film, precizează organizatorii.

„Moromeţii 2” este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului de Creaţie al Ministerului Culturii.

Actualitate 5 ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 9 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 11 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 14 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 15 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...