Interviu cu Gabriel Bebeșelea

Interviu cu dirijorul Gabriel Bebeșelea
București, 15 septembrie

„Cred cu tărie în puterea creatoare a omului așa că, în lipsa muzicii clasice, cu siguranță s-ar fi descoperit ceva la fel de înălțător”, a declarat dirijorul Gabriel Bebeșelea.
Cu câteva zile înainte de concertul Bucharest Symphonic Pops Orchestra pe care îl va dirija în Piața Festivalului, Gabriel Bebeșelea ne-a dezvăluit din secretele meseriei sale.
Ce înseamnă să dirijezi o orchestră?
În opinia mea, termenul englez de „conductor” este perfect pentru că dirijorul este de fapt un liant. Precum conductorul electric, acesta transmite și primește energie. Energia partiturii și a compozitorului este transferată către orchestră care, la rândul ei, o transmite spre public.
Poate fi dirijorul influențat de orchestră?
Bineînțeles! Fiecare orchestră e asemănătoare unui individ, unui organism bine conturat și determinat. Astfel, fiecare orchestră are un mod personal de atac, de frazare, de emisie sonoră, de comunicare între membrii săi, de comunicare cu dirijori și soliști etc. Important este ca dirijorul să reușească să înțeleagă acest organism și să scoată ce e mai bun, mulându-se pe tradițiile și predilecțiile sonore ale orchestrei. Dar, cel mai important este să reușească acest lucru în concordanță cu stilistica și personalitatea lucrării interpretate.
Cum descrieți experiența trăită pe scenă, în timpul dirijării unui spectacol?
Este o experiență inefabilă. Îmi este extrem de greu să o descriu, dar pot să spun că cercetarea minuțioasă pe care o fac pentru fiecare lucrare pe care o dirijez, are rolul să mă aducă cât mai aproape de compozitor. Totul, de fapt, este realizat în scopul redării cât mai fidele a trăirilor, ideilor, stărilor, sentimentelor compozitorului. Starea care pune stăpânire pe un muzician în timpul actului artistic este cât mai apropiată de cea a compozitorului în timpul scrierii acelei compoziții. Astfel, se realizează un arc temporal, o conexiune compozitor-public, mijlocită de muzicieni.
De ce „instrumente” mentale sau sufletești avem nevoie pentru a trăi muzica clasică?
Cred că atât în cazul muzicienilor, cât și în cazul publicului, este nevoie de deschidere. Mintea și sufletul trebuie deschise pentru a primi experiența trăirii sunetului. Îmi doresc de multe ori să ascult cu urechile unui spectator, să trăiesc experiența din perspectiva melomanului. Sunt convins că trăirile sunt asemanatoare, dar vin în urma unor experiențe diferite în contact cu sunetul.
Povestiți-ne episodul din copilărie în care ați decis că veți studia muzica…
În familia mea sunt destui muzicieni și persoane care au studiat muzica, așa că în casă se asculta foarte multă muzică clasică. Era oarecum firesc să studiez muzica și totul a decurs natural. Totuși, un episod din copilărie se tot repeta: luam o croșetă a mamei mele și dirijam prin casă „Eine kleine Nachtmusik” și Simfonia nr. 40 de Mozart. Era un lucru absolut inconștient, dar rememorându-l, îmi dau seama că mi-a determinat radical dezvoltarea ulterioară.
Un dirijor eșuează când…
Nu reușește să fie transmițătorul ideii compozitorului, nu reușește să transmită acea energie despre care discutam. Sau o transmite, dar nu primește un feedback care să îl încarce.
Se spune despre muzica clasică că este a îngerilor. Dvs. aveți vreo definiție?
Nu îmi plac definițiile. Aș spune mai degrabă că muzica, în genere, este un pilon de bază al formării sufletești. Muzica clasică, la fel ca oricare gen, poate să determine dezvoltarea într-o direcție sau alta a persoanei. Cred că puterea muzicii clasice constă în forța sugestiei, prin care fiecare ascultător are oportunitatea să dea frâu liber imaginației și să realizeze o conexiune personală cu o compoziție. Muzica e un act de unicitate pentru că se realizează atunci și acolo, iar starea muzicienilor, a publicului, determină enorm interpretarea, dar mai ales percepția mesajului compozitorului.
Cum vă simțiți după încheierea spectacolului?
După concert sau spectacol, noaptea este destul de lungă datorită încărcăturii pe care o primești în timp ce faci muzică. Fiind plin de adrenalină, îmi este greu să dorm și atunci încep să analizez concertul. Programul meu este încărcat, așa că trebuie foarte repede să mă detașez de ceea ce a fost și să mă concentrez pe ceea ce urmează pentru că, de cele mai multe ori, chiar a doua zi, am repetiție în cu totul altă parte și cu un repertoriu radical diferit. Dirijatul e ceva care implică extrem de multă concentrare, așa că este vitală focalizarea cât mai rapidă pe viitorul imediat apropiat.
Fără muzica clasică, lumea ar arăta…
Nu pot să îmi dau seama pentru că, în primul rând, nu pot să îmi închipui propria viață fără muzica clasică. Sau mai bine zis, fără muzică, în general. Cred cu tărie în puterea creatoare a omului așa că, în lipsa muzicii clasice, cu siguranță s-ar fi descoperit ceva la fel de înălțător.
Ce faceți cu 15 minute înainte de spectacol?
Nu am și nu am avut rutine. Sunt dăți când am nevoie sa fiu singur ca să mă concentrez, dar sunt dăți în care mă încarc de la energia pe care o emană muzicienii din orchestră înainte de concert. Depinde foarte mult de muzica pe care urmează să o interpretez, de starea de spirit pe care o am.