Streamuri Radio Clasic

Actualitate

„La Gomera”, de Corneliu Porunbooiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020

Actualitate 15:15

„La Gomera”, cel mai recent film regizat de Corneliu Porumboiu, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2020.

Pelicula, cu Vlad Ivanov în rol principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes 2019, unde a fost selectată în competiţie, a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de selecţie anuală a filmului românesc pentru participarea la secţiunea „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar, acordate de Academia americană.

Comitetul din acest an, numit prin Hotărâre a Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, a fost format din Dana Duma (critic de film), Ionuţ Mareş (critic de film), Irina Trocan (critic de film), Iulia Blaga (critic de film), Cristina Corciovescu (critic de film), Mihai Chirilov (director artistic TIFF).

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2018 şi 30 septembrie 2019 şi ale căror producători şi-au exprimat opţiunea de a participa la această preselecţie. În acest an, comitetul a avut de ales dintre cinci lungmetraje înscrise şi declarate eligibile.

Academia de film americană a decis, în aprilie 2019, să schimbe denumirea categoriei „cel mai bun lungmetraj într-o limbă străină” în „cel mai bun lungmetraj internaţional” (Best International Feature Film), deoarece „reprezintă mai bine această categorie şi promovează o viziune pozitivă şi cuprinzătoare a creaţiei şi artei cinematografice ca experienţă universală”.

„La Gomera” va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image şi 42 KM FILM.

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, a intrat în cursă şi pentru nominalizare la premiile Academiei de Film Europene.

Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României, în Spania şi Singapore. Din distribuţie mai fac parte Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Ţambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Ţambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„La Gomera” este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

„La Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa) şi Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) şi Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France şi WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir şi Peter Possne.

Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films. Lungmetrajul a fost vândut spre distribuţie în 27 de teritorii, între care America de Nord, China, India, America de Sud, Africa de Nord şi Centrală, Marea Britanie, Franţa şi Spania.

Cele cinci filme nominalizate la Oscar 2020 la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” vor fi anunţate pe 13 ianuarie.

Cea de-a 92–a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie 2020.

 

Actualitate 10 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...