Streamuri Radio Clasic

Carte

Lansarea volumului Autobiografia lui Charles Darwin

Carte 16:06

Sambata, 24 iunie, ora 17.00, Editura Humanitas si Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" va invita la o dezbatere prilejuita de lansarea volumului Autobiografia lui Charles Darwin (1809-1882) urmata de fragmente din Calatoria unui naturalist in jurul lumii, care va avea loc in holul central al Muzelui din Sos. Kiseleff nr. 1.

Ne aflăm în fața unei dublu jurnal al lui Charles Darwin. În prima parte sunt parcurse, de un Darwin care privea înapoi asupra vieții sale, etapele transformării din tânărul nehotărât în privința carierei și pasionat de vânătoare în cercetător absorbit de subiectele descoperirilor pe care le făcea. În a doua parte a cărții sunt însemnate observațiile unui om de știință disciplinat și atent, transcrise pe parcursul călătoriei pe vasul Beagle din 1831 până în 1836. O experiență care îl va purta prin locuri exotice și habitate unice din emisfera sudică și care a fost sursa pentru multe dintre dovezile și observațiile pe baza cărora își va construi teoria selecției naturale în cei douăzeci de ani de redactare a Originii speciilor.

Invitații la dezbatere vin din domenii diverse legate de cercetările lui Charles Darwin: Acad. Dr.  Mircea Flonta (filosof și autor al studiului introductiv), Dr. Luis Ovidiu Popa (director al Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa”), Acad. Dr. Dumitru Murariu (directorul Institutului de Biologie al Academiei Române), Acad. Prof. Univ. Dr. Octavian Popescu (decanul Facultății de Biologie și Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Dr. Cristian Lascu (speolog și explorator), Dr. Mihai E. Popa (paleontolog și profesor la Universitatea din București). Moderator: Corina Negrea

Carte 6 ani ago

„Anxietatea” – în dezbatere la Librăria Humanitas

Marți, 28 ianuarie, ora 19, sunteti invitati la Librăria Humanitas de la Cișmigiu la...

Carte 6 ani ago

Lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin“

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 18 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta...

Carte 6 ani ago

Lansare a romanului „Deborah”, în prezența autorului

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de...

Carte 6 ani ago

„Seară italiană” dedicata volumului Opere alese de Ugo Foscolo

Librăria Humanitas de la Cișmigiu va invita miercuri, 4 decembrie, ora 19, la lansarea...

Cartea neisprăvirii, un nou roman de T.O. Bobe
Carte 7 ani ago

Cartea neisprăvirii, un nou roman de T.O. Bobe

Editura Humanitas vă invită miercuri, 31 iulie, ora 19, la Librăria Humanitas de la...

Eugen Ovidiu Chirovici vine la Bookfest
Carte 7 ani ago

Eugen Ovidiu Chirovici vine la Bookfest

La Bookfest va avea loc prima întâlnire cu E. O. Chirovici, după apariţia Cărţii...

Carte 7 ani ago

Începe Salonul Internațional de Carte Bookfest

Săptămâna viitoare, între 29 mai și 2 iunie, va avea loc la București o...

Carte 7 ani ago

Serotonină de Michel Houellebecq, o oglindă imensă pusă în fața lumii contemporane, din 15 mai în librării

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“,...

Carte 7 ani ago

Arcul de Triumf este gazda cititorilor la Noaptea Cărților Deschise

Pe 23 aprilie are loc o nouă ediție Noaptea Cărților Deschise. Este pentru al...

Carte 7 ani ago

Dublă întâlnire cu scriitori contemporani

Luni, 15 aprilie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiuliteratura română de...

Carte 7 ani ago

Radu Paraschivescu în dialog cu Sever Voinescu

Marți, 5 martie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc întâlnirea...

Carte 7 ani ago

„Răzbunarea iertării” de Eric-Emmanuel Schmitt

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 20 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de...

Carte 7 ani ago

„Comuniune“ de Ann Patchett, alegerea pentru Ziua Îndrăgostiților

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 13 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta...

Dirijorul Tiberiu Soare la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio
Carte 7 ani ago

Volumele „Pentru ce mergem la operă?” şi „Nouă poveşti muzicale”, de Tiberiu Soare, vor fi relansate

Fundaţia Calea Victoriei te invită vineri, 8 februarie, ora 19.00, la Palatul Cercului Militar...

Carte 7 ani ago

Thierry Wolton în dialog cu Gabriel Liiceanu

Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 17, sunteti invitati la Librăria Humanitas de la...

Carte 7 ani ago

Guadalajara, lansat în librăria Humanitas de la Cișmigiu

Pasionații de literatură și cititorii de proză actuală sunt invitați joi, 31 ianuarie, la...

Carte 7 ani ago

Volumul de poeme „Variațiuni pe o temă dată” de Ana Blandiana, dezbătut joi la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Humanitas vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 17 ianuarie, ora...

Carte 7 ani ago

Robert Adam în dialog cu Cristian Preda

Vă așteptăm sâmbătă, 12 ianuarie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la...

Carte 7 ani ago

Gabriel Liiceanu în dialog cu Mirela Nagâț

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 19, sunteți invitați la Librăria Humanitas de la...

Carte 7 ani ago

Lansarea autobiografiei lui Anthony Quinn și proiecția filmului Zorba Grecul

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va...

Carte 7 ani ago

Scriitor islandez Jón Kalman Stefánsson se va întîlni cu cititorii săi la Bucureşti

Îndrăgitul scriitor islandez Jón Kalman Stefánsson se va întîlni cu cititorii săi la Bucureşti,...

Carte 7 ani ago

Clipa ca imagine. Teatru și fotografie, de Octavian Saiu

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, are loc un eveniment special care marchează...

Carte 7 ani ago

Seară italiană dedicată romanului „Tentația de a fi fericit“

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 21 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de...

Carte 7 ani ago

A început Gaudeamus 2018, ediţia ‘România Centenar’

A 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, având în acest...