Manuscrisul scrisorii „J’accuse…!” a lui Emile Zola, publicat dupa 120 de ani

Manuscrisul scrisorii lui Émile Zola către preşedintele Félix Faure prin care denunţa maşinaţiunile împotriva căpitanului Dreyfus a fost publicat sâmbătă, după 120 de ani de la publicarea sa în L’Aurore cu titlul „J’accuse…!”.

Editura Saints Pères propune, într-o ediţie limitată de 1.000 de exemplare, scrisoarea în facsimil, un text de 39 de pagini, care aparţine istoriei presei şi care a devenit un simbol al luptei pentru justiţie şi adevăr.

Numărul din L’Aurore publicat pe 13 ianuarie 1898 a fost vândut în peste 300.000 de exemplare.

„Nu am decât o pasiune, aceea a luminii în numele umanităţii care a suferit atât şi a dreptului la fericire„, scria Zola.

În prefaţa ediţiei publicate de Saints Pères, academicianul Jean-Marie Rouart aminteşte de curajul care i-a fost necesar autorului volumului „Germinal” pentru a scrie această scrisoare.

În 1894, o scrisoare care dovedea că documente confidenţiale au fost transmise ambasadei Germaniei din mijlocul armatei este descoperită. Pe baza asemănării tipografice între scrisul său şi această scrisoare, ofiţerul Alfred Dreyfus este acuzat de act de înaltă trădare. Condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost degradat în curtea de onoare a Şcolii Militare de la Paris, pe 5 ianuarie 1895, apoi deportat pe Insula Diavolului în Guineea franceză.

Afacerea se închide în doi ani, dar familia sa, convinsă de nevinovăţia căpitanului, pregăteşte apărarea şi adună probe. În noiembrie 1897, comandantul Walsin Esterhazy este recunoscut ca adevăratul autor al faptelor de către colonelul Marie-Georges Picquart. Totuşi, pentru împiedicarea reluării procesului, acesta din urmă este demis de Statul major şi mutat în Africa de Nord. În noiembrie 1896, o copie a scrisorii este publicată în presă: nu a existat nicio îndoială în privinţa scrisului comandantului Esterhazy. Tabăra celor care îi luau apărarea lui Dreyfus ia amploare. Statul major este constrâns să-l judece pe Esterhazy în Consiliul de Război. A fost achitat în numele umanităţii pe 11 ianuarie 1898. Ca urmare a achitării lui Esterhazy, Zola, nebun de furie, a scris textul „J’accuse…!”.

În 1898, Émile Zola , deja cunoscut marelui public, se afla în culmea gloriei. El a obţinut Legiunea de onoare şi preşedinţia Societăţii de oameni şi litere. Ciclul „Rougon-Macquart” fusese publicat în 20 de volume şi pregătea o serie de trei cărţi întitulată „Les Trois Villes”. Scrisese deja două articole despre afacerea Dreyfus publicate în Le Figaro, dar au trecut mai mult sau mai puţin neobservate.

Unii au spus că Zola a scris textul în doar două zile, alţi specialişti cred mai degrabă, având în vedere informaţiile pe care le exploatează scriitorul, că redactarea a început la sfârşitul anului 1897. Însă vestea achitării lui Esterhazy nu a făcut decât să întărească voinţa lui Zola de a face un tur de forţă. Pe 13 ianuarie, la doar două zile după achitarea comandantului, apare „J’accuse…!”.

Scrisoarea brutală, fără concesii, face ca sfera politică să se cutremure. „Datoria mea este de a vorbi, nu vreau să fiu complice. Nopţile mele ar fi bântuite de spectrul nevinovatului care ispăşeşte acolo, în cea mai îngrozitoare tortură, o crimă pe care nu a comis-o„, scria Zola.

Ca urmare a publicării textului lui Zola, numeroşi scriitori vor semna în presă un „protest”, prin care obţin reluarea procesului Dreyfus. Vor fi 2.000 de intelectuali care vor semna, printre ei aflându-se Anatole France, Georges Courteline, Émile Duclaux, directorul Institutului Pasteur. Şocul provocat de publicarea textului lui Zola stă mărturie pentru evoluţia presei: după legea din 29 iulie 1881, ea nu încetează să se impună ca o veritabilă contra-putere, capabilă să influenţeze sfera politică şi juridică.

Pe 23 februarie 1898, Zola este condamnat la un an de închisoare şi 4.000 de franci amendă. Pentru a scăpa de justiţie, el se exilează în Anglia. La procesul intentat împotriva lui Zola, convins că arsenalul judiciar nu a funcţionat corect, politicianul Ludovic Trarieux, fost deţinător al Sigiliilor, organizează pe 25 februarie 1898 prima reuniune care va duce la crearea Ligii drepturilor omului (4 iunie 1898).