MARIANA NICOLESCO: S-a stins, la 86 de ani, marele compozitor Krzysztof Penderecki. Adio Krzysztof, adio…

Nu-mi vine să cred că a plecat dintre noi Krzysztof Penderecki, nu-mi vine să cred, şi-l simt atât de apropiat, de cald, de uman, pentru totdeauna alături de cei pe care i-a iubit, de cei care l-am iubit, aplaudând din adâncul inimii uimitoarea muzică pe care a compus-o.

Am avut bucuria de-a interpreta creaţiile lui timp de zece ani în cele mai prestigioase teatre şi săli de concert ale lumii, începând cu acel Requiem Polonez care a cutremurat de emoţie publicul de la Teatrul alla Scala din Milano în 24 februarie 1985. Public devotat trup şi suflet marelui repertoriu de operă, reticent faţă de lucrările contemporane. Însă muzica lui Penderecki era cu totul altceva, era modernă dar încărcată de cele mai vibrante trăiri ale fiinţei umane, implicând pentru interpreţi o formidabilă virtuozitate, ceea ce i-a încântat pe toţi, şi ceea ce avea să fie şi liantul extraordinarei noastre colaborări. 

Mariana Nicolesco îl îmbrăţişează pe Krzysztof Penderecki după succesul Requiemului Polonez la Teatrul alla Scala din Milano

Ca şi la Teatrul alla Scala, Krzysztof avea să dirijeze el însuşi propriile-i compoziții, pe care aveam să le prezentăm spre încântarea tuturor, și asta de la Carnegie Hall din New York la Washington şi la Philadelphia, la Boston, în Bazilica Notre-Dame din Montreal, la Festivalul Casals din Puerto Rico, la Royal Festival Hall de la Londra, sub Patronajul Prinţesei Diana, la Teatrul Regal din Madrid, sub Patronajul Majestăţii Sale Regina Sofia, la Valencia, Santander, Alicante şi Leon, la München, Köln, Oslo, Praga şi Budapesta, apoi în oraşul său, Cracovia, şi la Ateneul Român din Bucureşti.

Fericit după triumful Requiemului Polonez în îndrăgita sa Cracovie, Krzysztof Penderecki împreună cu Mariana Nicolesco

Cum aş putea uita clipele trăite la Boston Symphony Hall când intonam spre slăvi din adâncul sufletului cutremurătoarea Lacrimosa, şi când publicul – format din mulţi polonezi de origine, printre care însuşi Cardinalul de Boston – odată cu orchestra şi corul era în lacrimi, cuprins de o tulburătoare emoţie, cum eram şi eu, şi Krzysztof, care a depus bagheta pentru lungi momente de reculegere? 

Cum aş putea uita că în superba Catedrală din Leon, la finele concertului, a trebuit să reluăm Lacrimosa la cererea publicului? Krzysztof Penderecki a compus de asemenea opera Die Schwarze Maske, şi mi-a cerut să cânt marea arie a sopranei într-un Concert Extraordinar pe care-l dirija la Gasteig din München. A fost un triumf inimaginabil. Orchestra şi corul ieşiseră din scenă, iar publicul aplauda în continuare cu un asemenea entuziasm încât aveam să ies la rampă de mai multe ori.

Gândul îmi zboară în aceste momente şi la un alt mare prieten, Lorin Maazel, care avea să dirijeze în premieră mondială, la 9 ianuarie 1997, capodopera lui Krzysztof Seven Gates of Jerusalem, dedicată celor 3000 de ani ai Oraşului Sfânt, în care partea sopranei e scrisă pentru vocea mea.

Un nou succes, de care-şi amintesc cu imensă bucurie atâţia şi atâţia prieteni care au fost prezenţi la acel memorabil eveniment. În fine, în 1995, e anunţată cu fast prima audiţie în România a Requiemului Polonez la Ateneul Român din Bucureşti. Krzysztof, invitat de mine, e cel mai fericit om din lume, eu la fel. Numai că sunt dintr-o dată cuprinsă de laringită. Moment de panică, dar un vechi prieten medic a făcut miracole şi m- a vindecat într-un timp record. Iar concertul nostru a fost un minunat dar făcut publicului din ţara mea natală.

La Bucureşti, Krzysztof se interesa îndeaproape de speciile rare de arbori şi arbuşti specifice locului. Pentru a le planta în parcul acela fermecat pe care-l crease nu departe de Cracovia şi de care era atât de legat, în care sădise peste două mii de asemenea arbori şi arbuşti printre care se vroia în somnul lui de veci.

Adio Krzysztof, adio. Odihneşte-te, dragul meu prieten, în mijlocul miilor de tulpini de viaţă şi de frumuseţe pe care le-ai făcut să înflorească. Cei pe care i-ai iubit, cei care te-au iubit, nu te vor uita
niciodată.

La Ierusalim, în timpul repetiţiilor pentru premiera mondială, Mariana Nicolesco şi Krzysztof Penderecki în faţa impresionantei partituri a capodoperei sale Seven Gates of Jerusalem dedicată celor 3000 de ani ai Oraşului Sfânt