Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Mariana Nicolesco: Un an al marilor celebrări

Actualitate 15:26

Scriam în textul intitulat Gloria cântului, Gloria Ţării – spune Mariana Nicolesco – publicat în caietul-program al Cursurilor de Măiestrie Artistică pe care le-am oferit în vară: «Celebrăm în acest an, prin puterea vocii şi a cântului, Centenarul Marii Uniri a românilor, împlinire a milenarelor aspiraţii şi dovadă a forţei tectonice a neamului nostru, onorând marile conştiinţe naţionale, eroii şi martirii acestuia.

Gândul ne duce la Iaşi, la Bucureşti, la Alba Iulia, după cum ne duce la toate provinciile noastre în sfârşit reunite în 1918, la Chişinău, la Cernăuţi şi, bineînţeles, la întreaga Transilvanie.

Şi iată că celebrăm acest eveniment istoric la Brăila, oraş deschis lumii prin binecuvântarea majestuoasă a Dunării, oraş care ne-a primit din prima clipă cu braţele şi sufletele deschise pentru a preamări odată cu vocea umană, în splendoarea ei, figura legendară a sopranei Hariclea Darclée, născută pe aceste meleaguri. Oraş vechi de 650 de ani, despre care, poate spre surprinderea multora, ilustrul istoric Nicolae Iorga avea să scrie: – Nu Brăila este fiica Ţării Româneşti. Ci ea este maica acestui principat.

Festivalul şi Concursul nostru Internaţional de Canto, Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, au făcut să înflorească un spirit de fraternitate, de comuniune între cei peste 2700 de tineri artişti din 50 de ţări şi 5 continente prezenţi până acum.

De aceea m-a bucurat titlul primit, de Artist UNESCO pentru Pace, de aceea sunt mândră de Înaltul Patronaj UNESCO acordat manifestărilor noastre, recunoaştere a nivelului lor unic în lume.

Geniul lui Gioachino Rossini va inspira şi el în acest an Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de mine cu atâta entuziasm».

Televiziunea română dedică ample emisiuni Festivalului, Concursului Darclée şi Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Class, răspunzând aşteptărilor marelui public.

După cum se ştie, dincolo de Cursurile de Măiestrie în Arta Cântului, o contribuţie însemnată la aceste Master Classes oferite de Mariana Nicolesco este dimensiunea culturală şi istorică. Conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen şi Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, cu Orchestra Festivalului Darclée şi Corul Filamonicii George Enescu, dirijor Marco Balderi, au evocat valorile muzicii româneşti la Centenarul Marii Uniri, rolul Brăilei în artă, literatură, ştiinţă la 650 de ani de atestare documentară a oraşului, şi originalitatea geniului rossinian la 150 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului.

– Sâmbătă 27 octombrie TVR3 orele 17. Reluare ora 1.

Conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen (cu videoproiecţii).

– Duminică 28 octombrie TVR3 orele 17. Reluare ora 1.

Concert Extraordinar pe Esplanada Dunării.

100 de tinere talente din mai multe ţări şi continente au luat parte la ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul manifestărilor Darclée de la Brăila celebrând Centenarul Marii Uniri. Gala Master Class care a încheiat aceste evenimente cinstind totodată memoria legendarei Hariclea Darclée a încântat publicul, într-un adevărat maraton liric care a durat aproape cinci ore.

– Sâmbătă 3 noiembrie TVR3 orele 17. Reluare ora 1.

Concert Master Class (prima parte)

– Duminică 4 noiembrie TVR3 orele 17. Reluare ora 1.

Concert Master Class (partea a doua).

«Tot în cadrul celebrărilor din acest an – mai spune Mariana Nicolesco – sunt fericită să onorăm expresia perenă a sufletului românesc pe care o regăsim în cântecul de dor şi în forma sa cultă în Recitalul Extraordinar Liedul Românesc la Centenarul Marii Uniri, vineri 26 octombrie la Muzeul Naţional George Enescu ».

Actualitate 5 ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 9 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 12 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 15 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 15 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...