McCartney lansează o piesă-protest aproape tăcută

Paul McCartney transformă tăcerea în instrument politic, lansând o piesă aproape mută pentru a avertiza asupra riscului ca inteligenţa artificială să reducă muzica la zero.

Paul McCartney, fostul membru al legendarei trupe The Beatles şi considerat de mulţi drept cel mai mare compozitor britanic în viaţă, revine în atenţia publicului cu un gest artistic radical: lansarea unei piese aproape complet silenţioase, ca formă de protest faţă de folosirea neautorizată a muzicii de către companiile de inteligenţă artificială. Iniţiativa, descrisă de The Guardian, se înscrie într-o campanie tot mai amplă prin care artiştii cer protecţie legală împotriva exploatării creaţiilor lor în antrenarea modelelor generative.

Noua piesă a lui McCartney durează două minute şi patruzeci şi cinci de secunde – aproximativ cât „With a Little Help From My Friends”. În locul armoniilor distinctive, publicul aude doar un şuierat fin, zgomote vagi şi un peisaj sonor fragmentat. Mesajul este intenţionat: dacă operele muzicienilor sunt folosite abuziv pentru antrenarea AI, industria creativă riscă să fie redusă la tăcere.

În vârstă de 83 de ani şi aflat în turneu în America de Nord, McCartney include noua înregistrare pe partea B a unui LP intitulat sugestiv „Is This What We Want?”. Discul, care va apărea pe vinil la finalul lunii, conţine mai multe piese silenţioase, concepute ca avertisment cultural şi politic.

Contextul este tensionat: artiştii din Marea Britanie fac presiuni pentru ca guvernul să împiedice companiile tehnologice – precum OpenAI, Google, Anthropic sau xAI – să folosească opere protejate fără permisiune sau compensare. În acelaşi timp, executivul britanic se află sub presiune din partea administraţiei Trump, care promovează o abordare anti-reglementare.

Lista pieselor de pe disc transmite explicit îngrijorarea muzicienilor, afirmând că „guvernul britanic nu trebuie să legalizeze furtul de muzică în beneficiul companiilor de AI”. Piesa lui McCartney, denumită simplu „(bonus track)”, are totuşi o structură recognoscibilă: debut rapid cu 55 de secunde de zgomot de bandă, urmate de 15 secunde de sunete greu de identificat – poate o uşă care se deschide, paşi, foşnete – şi o secţiune finală de aproximativ 80 de secunde încheiată cu o estompare lentă.

McCartney a vorbit public despre riscurile pentru tinerii creatori: „Trebuie să fim atenţi, pentru că ar putea prelua controlul şi nu vrem să se întâmple asta, în special pentru tinerii compozitori şi scriitori, pentru care aceasta poate fi singura cale de a-şi construi o carieră. Dacă AI ar distruge asta, ar fi într-adevăr un lucru foarte trist”.

Guvernul britanic a analizat introducerea unei excepţii privind „extragerea de text şi date”, care ar permite refuzul folosirii operelor pentru antrenarea AI. Executivul încearcă însă să echilibreze interesele unei industrii creative ce aduce anual o sută douăzeci şi cinci de miliarde de lire sterline economiei şi presiunile marilor companii americane de tehnologie, care au anunţat investiţii de peste treizeci de miliarde de lire sterline în infrastructură.

Un nou cadru legislativ pentru AI şi drepturi de autor nu este aşteptat înainte de anul două mii douăzeci şi şase. Până atunci, guvernul britanic a semnat deja acorduri cu principalii dezvoltatori de AI, pentru a încuraja adoptarea tehnologiilor inteligente în administraţie şi în economie.

În contrast, preşedintele Trump a transmis un mesaj radical: „Trebuie să permitem AI să utilizeze acel fond de cunoştinţe protejat de drepturi de autor fără complexitatea negocierilor contractuale”, avertizând totodată guvernele lumii să nu adopte reguli care ar face „imposibilă” activitatea companiilor din domeniu.

În acest peisaj tensionat, Paul McCartney foloseşte tăcerea ca formă de protest. În era tehnologiei care poate imita orice, artistul reaminteşte printr-un gest simplu şi tulburător că drepturile de autor nu sunt un detaliu tehnic, ci fundamentul care permite muzicii să existe.