Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Muzicienii români de la Purcell School deschid Seria Românească de la St Martin-in-the-Fields în 2019

Actualitate 13:59

Violoniștii Iohan Coman, Rebeca Lazăr și Ioan-Octavian Pârlea, alături de pianiștii Kira Frolu și Radu Stoica, studenți și absolvenți români la prestigioasa școală de muzică britanică Purcell School, vor concerta, în data de 29 ianuarie, la St Martin-in-the-Fields (SMITF), una dintre cele mai importante scene muzicale londoneze, în debutul celui de-al nouălea an al Seriei Româneşti pe care Institutul Cultural Român din Londra o organizează în colaborare cu remarcabila instituţie.

Concertul reprezintă, totodată, debutul unei noi colaborări a ICR Londra cu Purcell School, prin promovarea studenților români talentați, înscriși la cursurile cunoscutei școli. La SMITF, aceștia vor prezenta un program cuprinzând lucrări de Enescu, Mozart, Lalo, Stravinsky şi Prună.

St Martin-in-the-Fields, biserica parohială a Casei Regale britanice, este cunoscută în rândul melomanilor drept una dintre cele mai active scene muzicale londoneze şi atrage de fiecare dată, în cadrul numeroaselor concerte de muzică clasică, sute de spectatori în somptuosul monument arhitectonic din Trafalgar Square. Seria Românească, în care au concertat mulţi dintre cei mai valoroşi tineri muzicieni români, este organizată, fără întrerupere, din anul 2011.

Iohan Coman s-a născut în Paris, Franța, în septembrie 2001. La vârsta de patru ani a început să studieze vioara la Conservatorul „S. Rachmaninov” și la Conservatorul „Slav-Bagnolet” din Paris. La scurt timp după ce s-a mutat din Paris în Bacău, în 2009, Iohan a devenit solist al Orchestrei Filarmonice „Mihail Jora” din Bacău și, câțiva ani mai târziu, solist al Orchestrei Naționale de Cameră din Chișinău, Moldova. În afară de concertele susținute alături de diverse orchestre, Iohan a participat și a obținut premii la numeroase competiții organizate în întreaga lume. În martie 2015, el a câștigat Concursul Național de Teorie Muzicală din Iași, iar la scurt timp după aceasta, Competiția Internațională Muzicală „Whitgift” din Londra. Recent, Iohan a obținut premii la mai multe competiții din România, printre care amintim Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, cea de-a douăzecea ediție a Competiției Naționale „Primăvara Artelor” și Concursul Național al Interpreților Violoniști.

Kira Frolu este câștigătoarea a numeroase competiții internaționale, cum ar fi “Chords of Khortitsa” și “Vladimir Krainev” (Ucraina), “Maria Tjarri”(Cipru), “Pianale” (Germania), “Jeunesses Musicales” (România), “Young Pianists of the North” (Marea Britanie). A început să studieze pianul la Școala de Muzică Nr. 3 din București, apoi și-a continuat studiile cu profesoara Elena Petrenco la Școala de Muzică “Dinu Lipatti” și în privat cu Maria Masycheva în Berlin. Kira a fost reprezentanta școlii sale de nenumărate ori la Olimpiade naționale și alte competiții locale sau internaționale unde a obținut premiul întâi. Din 2016, Kira a studiat sub îndrumarea profesorului William Fong la Școala Tinerilor Muzicieni Purcell, fiind sprijinită prin proiectul Guvernului britanic pentru muzică și dans. Din septembrie 2018, ea își va continua studiile, îndrumată de același profesor la Academia Regală de Muzică, unde a reușit să obțină o bursă de studiu integrală.

Rebeca Lazăr s-a născut în 2003 și a început să studieze vioara la vârsta de șapte ani, în România, sub îndrumarea profesorului Doru Munteanu de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”. Ea a participat la numeroase competiții naționale și regionale din România, cum ar fi „Iosif Sava”, „Dinu Lipatti” și „George Enescu”. Ulterior, Rebeca a fost admisă la Școala Purcell unde studiază acum sub tutela profesorului Charles Sewart. În afara școlii, Rebeca mai studiază și alături de Remus Azoiţei, profesor la Academia Regală de Muzică din Londra. În 2016 și 2017 ea a participat la cursurile de specialitate ale Academiei Muzicale de Vară din Sinaia, organizate de Jeuness Events în România. Anul trecut, Rebeca a fost una dintre câștigătoarele Competiției “Middle School Concerto”. Violonista a luat parte și la cursuri profesioniste de muzică, pentru soliști sau pentru orchestră, oferite de experți precum Levon Levon Chilingirian, Remus Azoitei, Irina Muresanu și Ileana Baltaga.

Ioan-Octavian Pîrlea cântă la vioară de la vârsta de șapte ani. El și-a început studiile muzicale la Liceul „Tudor Ciortea” din Brașov iar, mai apoi, în clasa a cincea, a fost transferat la Școala „Dinu Lipatti” din București. A obținut premii atât la numeroase Olimpiade naționale de vioară, cât și la competiții naționale și internaționale. Ioan-Octavian a participat, de asemenea, la cursuri profesioniste oferite de Alexandru Gavrilovici, Evgenja Chugaeva și Anatoljevna Polozova. În 2016, în timpul unor cursuri organizate la Sinaia, doi violoniști profesioniști l-au remarcat pe tânăr, îndemnându-l să susțină un examen de admitere la Școala Purcell, unde acesta a obținut, ulterior, o bursă de studiu integrală.

Radu Stoica s-a născut în Alexandria și a început să studieze pianul la vârsta de șase ani. În 2012, Radu s-a mutat în București pentru a-și continua studiile la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, în promoția îndrumată de Elena Pentrenco. În 2014 el și-a înregistrat primul CD la Radio România. Radu a obținut distincții la nenumărate competiții naționale și internaționale, printre care amintim Competiția Internatională de Pian “Nice”, Competiția Internațională “Tudor Dumitrescu”, “Millenium” sau “Pianul Craiovei”. Radu a fost invitat în nenumărate ocazii să susțină recitaluri în România sau în afara granițelor. Radu și-a început studiile la Școala Tinerilor Muzicieni Purcell în 2018.

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/

Actualitate 10 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...