Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Neamţ: Actriţa Draga Olteanu Matei, internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă

Actualitate 13:25

Actriţa Draga Olteanu Matei este internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ şi a fost supusă mai multor investigaţii medicale, diagnosticul pus de medici fiind de litiază biliară.

Sâmbăta trecută, îndrăgita actriţă a fost adusă cu ambulanţa la spital şi a fost internată la secţia de reanimare. Între timp, starea acesteia s-a îmbunătăţit şi, de marţi, a fost transferată la secţia de chirurgie, fiind sub îngrijirile şefului secţiei, doctorul Iosif Koszeghi.

Draga Olteanu Matei a declarat, pentru AGERPRES, că evoluţia stării sale de sănătate este bună şi speră ca săptămâna viitoare să fie externată.

Mă simt mai bine acum. Zilnic mi se iau analize, sunt o mulţime de cadre medicale care au grijă de mine şi le mulţumesc din suflet pentru asta. Sper ca săptămâna viitoare să mă externeze„, a spus Draga Olteanu Matei.

Actriţa este internată într-o rezervă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi, începând de miercuri, primeşte vizite.

Şi actorul Florin Piersic şi-a anunţat intenţia de a o vizita, la spital, pe cea cu care a jucat în nenumărate filme.

Născută pe 24 octombrie 1933 la Bucureşti, Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1956. Cariera ei se întinde pe parcursul a peste 50 de ani în care a încântat spectatorii români interpretând sute de personaje în film, teatru şi televiziune.

A interpretat roluri antologice în filme care au marcat istoria cinematografului românesc, precum „Cucoana Chiriţa” (regia – Mircea Drăgan, 1986), ‘Ilustrate cu flori de câmp” (regia – Andrei Blaier, 1974), „Nea Mărin Miliardar” (regia – Sergiu Nicolaescu, 1979) sau „Buletin de Bucureşti” (regia – Virgil Calotescu, 1982).

Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul „Blanca” (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în distribuţia căruia se regăseau, printre alţii, Amza Pellea şi Silvia Popovici. Alături de aceştia doi, dar şi de actori precum Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu Matei este una dintre cele mai importante personalităţi ale generaţiei sale de actori.

Pe parcursul carierei sale în film, Draga Olteanu Matei a colaborat şi cu regizori importanţi, precum Dan Piţa, Nicolae Mărgineanu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu.

După pensionarea sa de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 2007, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamţ, unde şi-a înfiinţat propria companie – „Teatrul Vostru” – primul teatru particular din România cu actori neprofesionişti.

Actualitate 3 ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 8 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 10 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 13 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 13 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...