Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Noaptea Muzeelor 2017: Peste 13.000 de vizitatori au admirat expoziţiile Muzeului Municipiului Bucureşti

Actualitate 10:15

Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă spre duminică, a adunat aproximativ peste 13.000 de vizitatori care au participat la evenimentele speciale şi au admirat expoziţiile din cele nouă muzee si case memoriale din structura Muzeului Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţii Muzeului Municipiului Bucureşti au anunţat că obiectivele culturale care ţin de acesta au fost vizitate de aproxmativ 13.000 de persoane. Vizitatorii au avut ocazia de a vizita Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, proaspăt renovat, care a revenit la Noaptea Muzeelor după o perioadă de absenţă. Casa Filipescu-Cesianu a participat anul acesta cu Muzeul Vârstelor, primul muzeu de antropologie urbană din România, inaugurat în decembrie 2016.

Anul acesta, Muzeului Municipiului Bucureşti a organizat, în premieră, evenimente speciale la toate cele 9 instituţii culturale aflate în componenţa sa. Pe lânga expoziţii, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie şi muzică, statui vivante şi re-enactment istoric. Expoziţii inedite, precum „Maşinile lui Leonardo da Vinci”, „Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic”, „Scurta istorie a revanşei. Duel sau crimă?” (Palatul Sutu ), „Fraţii Minovici – Pionierat medical şi univers spiritual” (Muzeul Nicolae Minovici), „Obiecte preistorice din colecţia Severeanu” sau „Istoria circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi” (Muzeul George Severeanu) au adus o nouă perspectivă culturală şi au dezvăluit din secretele altor timpuri", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Muzeul Municipiului Bucureşti.

Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. Peste 3.000 de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi deschid porţile în aceeaşi noapte.

În Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă spre duminică, Cimitirul Bellu a fost unul dintre cele mai căutate obiective culturale cu aproximativ 18.000 de vizitatori, atracţiile principale fiind recitalurile de jazz şi muzică clasică. Muzeul de Geologie a avut peste 14.000 de vizitatori

Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, Cimitirul Bellu a fost admirat de 18.000 de persoane, care au venit pentru recitalurile de jazz, muzică clasică şi de muzică instrumentală, dar şi pentru tururi ghidale ale cimitirului şi expoziţia "Simboluri – Istorii ale vieţii culturale". Tot cu ocazia acestui eveniment, în Cimitirul Bellu s-a putut viziona o piesă de teatru, dar şi filmul documentar "Titu Maiorescu şi apogeul literaturii române". Programul a început la ora 19.00 şi s-a încheiat la miezul nopţii.

Organizatorii evenimentului au anunţat că un număr mare de vizitatori a avut şi Muzeul Naţional de Geologie, cu 14.110 de persoane, care au venit să admire expoziţia temporară "Grădina Dinozaurilor" cu o serie de replici în mărime naturală ale unor dinozauri, care au trăit acum sute de milioane de ani, realizate după ultimele descoperiri paleontologice. O altă atracţie a muzeului a fost "Lumea Cuarţului", care cuprinde 13 piese principale reprezentând cele mai cunoscute varietăţi ale cuarţului. Piesa centrală este un craniu de cuarţ de peste 30 de kilograme, unicul de acest gen din Europa. Muzeul şi-a deschis porţile de la ora 19.00 până la ora 24.00.

La Muzeul Ţăranului Român au ajuns 3.100 de vizitatori, iar la Muzeul Colecţiilor, satelit al Muzeului Naţional de Artă al României, au fost de 2.600 persoane. Cele nouă muzee şi case memoriale din structura Muzeului Municipiului Buxureşti au fost vizitate de aproximativ 13.000 de curioşi.

Mii de vizitatori au fost şi la instituţiile culturale din toată ţara. Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca a avut 3.925 vizitatori, Muzeul Farmaciei, satelit al Muzeului Naţonal de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, peste 3.400 de vizitatori, Muzeul de Istorie din Tecuci (jud. Galaţi) şi-a adus aminte de prima femeie aviator din România, fiica oraşului, Elena Caragiani, şi a strâns peste 400 de persoane, dublu faţă de anul trecut. Mulţi vizitatori au fost şi la Complexul Muzeal Curtea Domnească Târgovişte – din Turnul Chindiei, peste 7.500.

Actualitate 17 minute ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 5 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 7 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 10 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 10 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...