
O bucată de piatră s-a desprins de la o bancă din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu
O bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu s-a desprins, iar Poliția Gorj a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Verificările au fost inițiate în urma unor postări pe rețelele sociale care semnalau deteriorarea monumentului. Autoritățile investighează circumstanțele producerii degradării, inclusiv condițiile meteorologice.
Incidentul a avut loc în apropierea Poartei Sărutului, parte a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, care este inclus în Patrimoniul UNESCO. Poliția din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila infracțiune de distrugere, având în vedere importanța culturală a monumentului.
Reprezentanții Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” au recuperat fragmentele desprinse din bancă pentru a le recondiționa și restaura. Ansamblul Monumental, realizat de sculptorul Constantin Brâncuși între 1937 și 1938, a fost inaugurat pe 27 octombrie 1938 și este singura lucrare de for public a artistului, având o semnificație deosebită pentru patrimoniul cultural românesc.

































