Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Opera Comică pentru Copii deschide stagiunea 2018-2019 cu două premiere de muzică și balet

Actualitate 12:46

Odată cu începerea unui nou an școlar, Opera Comică pentru Copii (OCC) își deschide porțile pentru micii spectatori, pe care îi așteaptă cu o mulțime de surprize. În luna septembrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, aduce în premieră două frumoase spectacole de muzică și balet: ,,România Muzicală” și ,,Poveste vieneză”. Tot în această lună, spectatorii sunt invitați să vadă musicalul „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, care va avea șase reprezentații cu distribuții diferite, începând cu 15 septembrie.

În zilele de 8, 9, 15 și 16 septembrie, de la ora 10.00 în Sala Mozart, Ansamblul Liric al Operei Comice pentru Copii prezintă publicului cele mai frumoase fragmente din creația unor mari compozitori români, precum George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Iosif Ivanovici. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani. Lista premierelor în luna septembrie continuă cu spectacolul-balet ,,Poveste Vieneză”, care ne va introduce în atmosfera fermecătorului oraș austriac. Frumusețea dansurilor vieneze, grația și eleganța baletului vor putea fi admirate în Sala UnderGrant, în reprezentațiile programate în 15, 16, 29 și 30 septembrie.

,,Deschidem o nouă stagiune la Opera Comică pentru Copii și suntem pregătiți să îi întâmpinăm pe cei mici și pe cei mari, deopotrivă, cu multe spectacole de excepție, de la operă și balet până la musical și concerte lecție. Vă invităm alături de noi, să descoperiți poveștile îndrăgite ale copilărei și să vă bucurați de arta care atinge toate culorile sufletului.”, a spus Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Spectatorii care nu au apucat să vadă, la începutul lunii iunie, celebrul musical „Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, au ocazia să vizioneze spectacolul în luna septembrie, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul muzicii”, creat pe baza musicalului original de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, are programate șase reprezentații în zilele de 15, 16, 22, 23, 29 și 30 septembrie. Curajul lui Răzvan Mazilu de a lucra cu copii, e drept, obișnuiți cu scena Operei Comice, este recompensat cu o prestație de top zece din partea acestora. Rutinați, sudați ca echipă, conștiincioși și integrați bine în spectacol, cei mici chiar colorează frumos povestea, scuturând de praf un musical ce părea aproape uitat de către spectactorii români (indiferent din ce generație ar face parte aceștia). Răzvan Mazilu construiește atent fiecare moment, insistă foarte mult pe intrările fiecărui personaj în parte, multe dintre ele fiind dinspre sală, ceea ce dinamizează suficient de mult relația dintre spectatori și actori. (Nona Rapotan, Bookhub.ro)

Abonamentele OCC și Atelierele Micul Artist

Spectatorii care doresc să își asigure locul din timp la mai multe evenimente artistice ale OCC pot achiziționa abonamente pentru întreaga stagiune, disponibile pe bilete.ro. Acestea sunt clasificate pe mai multe categorii: Premiere OCC, cu prețuri între 300 și 500 de lei și acces la 5 premiere în Sala Mare, Avanpremiere OCC, cu prețuri între 150 și 250 de lei, cu locuri la 5 avanpremiere din Sala Mare și Clasic OCC, care costă între 200 și 500 de lei, cu loc la 10 reprezentații de weekend în Sala Mare. În funcție de variantă aleasă, abonamentele cuprind puzzle-uri, seturi cadou și obiecte promoționale OCC.

Din 10 septembrie, Opera Comică pentru Copii dă startul înscrierilor la o nouă serie a Atelierelor Micul Artist, care se vor desfășura între 17 septembrie 2018 și 31 mai 2019. Anul acesta, seria atelierelor cuprinde o paletă largă de domenii, de la fotografie, street dance, scenografie, cor, flamenco, actorie, balet și artă medievală până la cele nou adăugate în această stagiune: atelier de dansuri populare, de blockflote, de step și ateliere de comunicare și de pantomimă. Toți copiii care doresc să se înscrie la Atelierele Micul Artist sunt așteptați la preselecțiile organizate la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, în perioada 10-15 septembrie. Programul va fi anunțat pe www.operacomica.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

Actualitate 14 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...