Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Ordonanța de Urgență privind amânarea taxelor până pe 25 octombrie, în Monitorul oficial.

Actualitate 09:16

Firmele vor putea să amâne taxele până pe 25 octombrie, Ordonanța de Urgență fiind publicată în Monitorul Oficial. Pe lângă asta, actul normativ mai prevede facilități pentru Horeca și închirierea plajelor.

 
Foarte pe scurt:
  • Cei care închiriază plaje vor beneficia, doar pentru sezonul estival 2020, de scutirea de la plata tranșei a doua, pentru contractele de închiriere.
  • Plata taxelor poate fi amânată până pe 25 octombrie (adică nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere)
  • Sectorul HORECA este scutit de impozitul specific pentru 90 de zile.
  • Sunt scutite de TVA cu drept de deducere livrările de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă.

O noutate: facilitate pentru cei care închiriază plaje

Cei care închiriază plaje beneficiază, doar pentru sezonul estival 2020, de scutirea de la plata tranșei a doua, pentru contractele de închiriere care prevăd trei tranșe de plată, respectiv diminuarea tranșei a doua de plată, în echivalent reprezentând 30% din valoarea totală a contractului, pentru contractele care prevăd plata în doua transe.

Diferența, rămasă de achitat din contravaloarea contractului de închiriere aferent anului 2020 se reține în integralitate de către Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral.

Sectorul Horeca este scutit de impozitul specific pentru 90 de zile

Pentru aplicare, aceștia recalculează impozitul specific stabilit potrivit Legii nr.170/2016, aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea valorii rezultate cu diferența dintre numărul de 365 zile calendaristice și numărul de 90 zile calendaristice.

Vor trebui să scadă și perioada în care au întrerupt activitatea, total sau parțial, din cauza stării de urgență (asta se aplică celor care intră sub incidența prevederilor art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.48/2020).

Ordonanța mai prevede rezolvarea unei probleme tehnice privind bonificațiile aferente trimestrelor II și III la impozitul pe profit și pentru microîntreprinderi.

  • De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, efectuate către instituțiile publice responsabile cu constituirea acestei rezerve, până la data de 1 octombrie 2020.
Furnizorul justifică scutirea de TVA cu declarația pe propria răspundere cu privire la destinația bunurilor, pusă la dispoziția sa de instituția beneficiară, cel târziu la momentul livrării.
 
  • Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, efectuate de către instituțiile publice responsabile, pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, până la data de 1 octombrie 2020. Scutirea de TVA pentru importul de bunuri se aplică pe baza declarației pe propria răspundere a instituției beneficiare, care se depune la organul vamal competent la momentul importului.

Actualitate 9 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...