Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Peste 13% din decesele din Uniunea Europeană sunt legate de poluare, conform Agenției Europene de Mediu

Actualitate 08:25

În Uniunea Europeană, 13% dintre decese sunt legate de poluare, potrivit unui raport publicat marţi de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), pentru care actuala criză sanitară este un semnal care ar trebui să accelereze conştientizarea relaţiei dintre mediu şi sănătate, potrivit AFP.

„Apariţia acestor agenţi patogeni zoonotici (ca în cazul COVID-19) este legată de degradarea mediului şi de interacţiunile dintre om şi animale în sistemul alimentar”, afirmă studiul care subliniază că europenii sunt în permanenţă expuşi la riscuri de mediu: poluarea aerului – care, chiar dacă s-a redus semnificativ, rămâne primul factor de mortalitate; poluarea sonoră şi cea cauzată de produsele chimice.

În cele 27 de ţări ale UE şi în Regatul Unit, 630.000 de decese au putut fi atribuite direct sau indirect unui mediu poluat în 2012, potrivit ultimelor date oficiale disponibile, indică raportul care scoate în evidenţă importante diferenţe între vestul şi estul Europei şi legate de nivelul social-economic.

Astfel, în fruntea plutonului, România înregistrează circa un deces din cinci legat de poluare, în timp ce elevii cei mai buni, Suedia şi Danemarca, deplâng unu din zece.

În principal legate de cancer, boli cardiovasculare şi respiratorii, „aceste morţi puteau fi evitate prin eliminarea riscurilor de mediu dăunătoare sănătăţii”, subliniază AEM.

„Persoanele cel mai sărace sunt expuse disproporţionat poluării şi condiţiilor meteorologice extreme, inclusiv valurile de căldură şi frigul extrem. Aceasta are legătură cu locul unde trăiesc, muncesc şi merg la şcoală, frecvent în zone defavorizate social şi cartiere în periferia marilor artere de circulaţie”, notează raportul.

Punct pozitiv pentru mediul înconjurător european: calitatea apei, „excelentă” în peste 85% din cazuri pentru apa de scăldat. În ce priveşte apa potabilă, 74% din zonele de ape subterane prezintă un „statut chimic bun”.

Potrivit AEM, pentru ameliorarea sănătăţii şi mediului în Europa, trebuie favorizate spaţiile verzi, locuri de activitate fizică, relaxare, dar şi de integrare socială, care „înviorează oraşele în timpul valurilor de căldură, diminuează inundaţiile, reduc poluarea fonică şi susţin biodiversitatea urbană”.

În plus, parcurile şi grădinile s-au dovedit a fi de nepreţuit pentru sănătatea mintală şi starea de bine în timpul pandemiei COVID-19, subliniază agenţia europeană.

Reducerea circulaţiei rutiere, scăderea consumului de carne şi retragerea subvenţiilor pentru combustibilii fosili figurează printre celelalte soluţii pe care le propune AEM.

Actualitate o oră ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 6 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 8 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 11 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 11 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...