Streamuri Radio Clasic

Cultură

Gala de balet „Carmen Sylva”

Cultură 13:16

Gala de balet „Carmen Sylva” aduce publicului din București momente îndrăgite ale baletului clasic, care primesc interpretări noi. Celebra Iana Salenko va dansa „Moartea lebedei”, iar Marina Minoiu va apărea, împreună cu Oleg Ivenko, într-o coregrafie special creată pentru acest eveniment, dedicată Reginei Elisabeta a României. Spectacolul va avea loc luni, 20 ianuarie 2020, de la ora 20:00, pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Cu casa închisă, anunță organizatorii.

Proiect unic al balerinei Alice Minoiu, Gala de balet „Carmen Sylva” este o demonstrație de grație și tehnică desăvârșită, dedicată personalității Reginei Elisabeta a României, al cărei pseudonim literar a fost „Carmen Sylva”. De altfel, spectacolul se va deschide cu Oleg Ivenko și Marina Minoiu, care vor dansa în coregrafia originală a lui Andrei Cozlac, „Carmen Sylva – Fluturi sărutându-se”, având la bază poemul cu același nume scris de prima regină a României. Totul, pe muzica lui George Enescu (Balada op. 4 pentru vioară și pian), în interpretarea pianistei Ana Silvestru și a violonistului Rafael Butaru.

Cel mai așteptat eveniment cultural al începutului de an în România va fi de asemenea prilejul pentru a o revedea pe Marina Minoiu în Pas de Deux „Marguerite et Armand” (coregrafia Sir Frederick Ashton), alături de Julian MacKay și Henry Dowden. Un alt moment aparte va fi cel prezentat de Francesca Velicu și Brooklyn Mack – Pas de Deux „Diana și Acteon”, în coregrafia Agrippinei Vaganova.

Francesca Velicu: „Sunt convinsă că va fi o seară foarte frumoasă”


„Sunt convinsă că va fi o seară foarte frumoasă pentru toți cei care vom fi la Gală, atât publicul cât și noi, cei de pe scenă”, a declarat balerina Francesca Velicu.

„Aștept cu emoție să vin pentru prima oară în România și să mă întâlnesc cu publicul român. Sunt încântat că voi urca pe scenă alături de așa artiști minunați”, a declarat balerinul Oleg Ivenko, devenit celebru în special după ce a interpretat rolul „Rudolf Nureyev” în filmul The White Crow.

La rândul lui, balerinul american Julian MacKay și-a exprimat nerăbdarea de a veni la Bucuerști: „Mă bucur foarte mult că am ocazia să revin în România, de care mă leagă amintiri frumoase! Aștept cu nerăbdare să urc din nou pe scenă și să dansez pentru un public pe care îl îndrăgesc atât de mult”.

„Număr orele până la Gală, când vom celebra, alături de publicul din România atât de drag mie, arta, dansul și cultura românească, având în gând personalitatea Reginei Elisabeta”, a spus și balerina Marina Minoiu.

„Abia aștept să prezentăm publicului, care ne va încredința fericirea pentru o seară întreagă, acest proces fascinant în care piese arhicunoscute vor primi o noua viață, nu doar o nouă interpretare”, a mărturisit pianista Ana Silvestru.

Artiști remarcabili, din toate colțurile lumii


Considerată de revista Dance Magazine „exemplu strălucitor al unei cariere fulminante în baletul secolului XXI”, Iana Salenko este prim-solistă la Staatsballet Berlin și invitat permanent la Royal Ballet din Londra. A mai fost în București în 2013, pentru La Sylphide.

Balerinul Dinu Tămăzlăcaru este prim solist la Staatsballet Berlin, după experiența de la Ballett der Staatsoper Unter den Linden. A studiat la Colegiul Național Coregrafic al Moldovei și la Ballet Conservatorium din Viena.

Inclus de revista Dance Magazine în clubul select al celor „25 to Watch”, Brooklyn Mack este un artist independent. După performanța din Corsarul, pus în scenă anul trecut la Metropolitan Opera House împreună cu American Ballet Theatre, Washington Post a scris că „Mack străbate în trei pași scena de la Met, care este una dintre cele mai mari din lume”.

Nominalizată de Dance Europa pentru rolul din „Marguerite și Armand” (2015) la categoria Outstanding Performance by a Female Dancer, Marina Minoiu vine de la The Royal Danish Ballet, după ce a fost prim-solistă la Opera Națională București.

Oleg Ivenko, prim balerin la Tatar Academic State Opera și Ballet Theatre Musa Djalil (Kazan, Russia), vine la București după ce a devenit celebru la Hollywood pentru rolul principal (Rudolf Nureyev, considerat unul dintre cei mai mari balerini ai secolului 20) din filmul The White Crow, unde a jucat alături de Ralph Fiennes și Sergei Polunin.

Recompensată la vârsta de 19 ani cu Premiul Olivier pentru performanță remarcabilă în dans datorită rolului din „Le Sacre Du Printemps” – The Chosen one (Pina Bausch, 2018), Francesca Velicu este balerină la English National Ballet din 2016.

Julian MacKay este primul american care a absolvit celebra academie de balet Bolșoi din Moscova (2016). În sezonul 2015/2016 a fost primit la The Royal Ballet, ca Prix de Laussanne Dancer, iar în 2016 a devenit cel mai tânăr solist la Mikhailovsky Ballet din Sankt Petersburg

Henry Dowden este prim artist la English National Ballet, după ce a fost solist la ONB și la Scottish Ballet. În 2019 a dansat în Romeo și Julieta/Sreet Dancers alături de Sergei Polunin și Alina Cojocaru – în coregrafia lui Johan Kobborg.

Prim-balerină în Compania de Balet a ONB din anul 2012, Rin Okuno a început să danseze la Swako Murase Ballet Studio (Japonia). S-a remarcat în Corsarul, La Sylphide (coregrafia Johan Kobborg), Lacul Lebedelor (Gheorghe Iancu), Classical Symphony (Yuri Possokhov).

Prim-balerin al ONB, Robert Enache a studiat cu Alexandre Prokofiev la Academia Heinz Boss Stiftung din München. În 2014 a dansat cu Iana Salenko în „La Sylphide” și cu Alina Cojocaru în „La Fille mal gardée” și „Marguerit și Armand”.

Solist al Operei Naționale București, Cristian Preda a făcut parte din proiectul Alina Cojocaru Dream Project 2014 Tokyo și din distribuția unor tururi internaționale, în calitate de solist.

Balerină la Opera Națională din București, Alice Minoiu a dansat în 2019 pe Arena din Verona, alături de Alina Cojocaru și Sergei Polunin, în „Romeo și Julieta”, producția lui Johan Kobborg. Din 2018 organizează gale de balet, pentru care asigură și regia artistică.

Pianista Ana Silvestru este director artistic al seriei de concerte Kulturlinth și Salon Bentzky din Elveția, după ce a studiat cu muzicieni de prim rang precum Constantin Șcerbakov, Dimitri Bașkirov sau Karl-Heinz Kämmarling.

Violonistul Rafael Butaru, concertmaestru al Operei Naționale București și al Orchestrei de Tineret a României, a fost numit „Prieten al Fundației Principesa Margareta a României” în cadrul programului național Tinere Talente.

De asemenea, spectacolul se va bucura de prezența extraordinară a îndrăgitului actor Adrian Titieni, care va recita versuri semnate Carmen Sylva.

Gala de Balet „Carmen Sylva” este organizată de Asociatia Literati şi de Alice Minoiu.

Cultură 9 ore ago

Doliu la Hollywood. A murit Robert Duvall

Hollywoodul este în doliu după dispariția unuia dintre cei mai respectați și influenți actori...

Cultură 12 ore ago

Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță deschiderea expoziției tematice „Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București”,...

Cultură 15 ore ago

De capul nostru, noul lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu, a avut premiera mondială în secțiunea Forum a Berlinalei

Cel mai recent lungmetraj de ficțiune semnat de regizorul Tudor Cristian Jurgiu, De capul...

Cultură 16 ore ago

Filarmonica de Stat Sibiu lansează un turneu național și un concert dedicat Japoniei

Filarmonica de Stat Sibiu anunță două evenimente importante: un recital de deschidere a turneului...

Cultură o zi ago

De ce un Stream Enescu la Radio Clasic ?

Astăzi nu marcăm doar 145 de ani de la nașterea lui George Enescu. Marcăm...

Cultură 2 zile ago

Berlinala 2026: Cineaștii își pun creativitatea la încercare pentru povești din zone dificile

Berlinala 2026 va explora cinematografia globală, punând accent pe provocările întâmpinate de cineaști în...

Carolyn Bessette, John F. Kennedy Jr., Poveste de dragoste, Ryan Murphy, serial Disney+
Cultură 2 zile ago

Un serial dedicat relației dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette a fost lansat

Un nou serial streaming, „Poveste de dragoste: John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette”,...

Cultură 3 zile ago

Familia Addams revine cu două spectacole speciale la Palatul Național al Copiilor

Celebrul musical „Familia Addams” va avea două reprezentații la Palatul Național al Copiilor pe...

Cultură 5 zile ago

Prințesa Circului revine pe scena Teatrului de Operetă „Ion Dacian” cu o nouă montare

Opereta „Prințesa Circului”, creată de Emmerich Kálmán în 1926, va fi relansată pe scena...

Christie's New York, Dmitri Ribolovlev, El Greco, prințul Paul, Sfântul SebastianSursă foto: Shutterstock
Cultură 5 zile ago

„Sfântul Sebastian” al lui El Greco: Procesul de revendicare continuă la Christie’s

Tabloul „Sfântul Sebastian” al lui El Greco, evaluat la milioane de dolari, rămâne în...

campanie GoFundMe, cancer colorectal, Dawson's Creek, James Van Der Beek, Whitney TancredSursă foto: Shutterstock
Cultură 5 zile ago

James Van Der Beek, actorul din „Dawson’s Creek”, a decedat la 48 de ani

James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul său din serialul „Dawson’s Creek”, a murit...

Courtney Love, investigație independentă, Kurt Cobain, moartea lui Kurt Cobain, trupa Nirvana
Cultură 5 zile ago

Răsturnare de situație în cazul morții lui Kurt Cobain: noi dovezi contestă sinuciderea

Moartea lui Kurt Cobain, solistul trupei Nirvana, este relansată în discuție după aproape 30...

Cultură 6 zile ago

Premiul Janovics Jenő: O nouă distincție pentru pionieratul în cinematografie la TIFF 2026

Festivalul Internațional de Film Transilvania va introduce un premiu dedicat spiritului de pionierat în...

Cultură 6 zile ago

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward, pe scena Filarmonicii George Enescu

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward se întâlnesc pe scena Filarmonicii George Enescu,...

Cultură 6 zile ago

„Je T’Aime” – seară pariziană la Tănase

Parisul muzical ajunge la București pe 13 februarie, când tenorul Ștefan von Korch și...

investitor Swansea, meci Swansea, Preston North End, Snoop Dogg, Swansea CitySursă foto: Shutterstock
Cultură 6 zile ago

Snoop Dogg, prima apariție la meciul echipei Swansea City

Snoop Dogg va asista pentru prima dată la un meci al echipei Swansea City...

Cultură 6 zile ago

Britney Spears își vinde catalogul muzical: detalii despre tranzacție

Britney Spears a vândut drepturile asupra catalogului său muzical, inclusiv hituri celebre, unei edituri...

Sursă foto: Shutterstock
Cultură 6 zile ago

Michael Douglas: De la întrebările regizorului la Oscarul câștigat pentru „Wall Street”

Michael Douglas a povestit despre o întâlnire cu regizorul Oliver Stone, care l-a întrebat...

Cultură 6 zile ago

Octavian Goga: Controversele unui politician de extremă dreaptă în România

Octavian Goga, poet și politician român, a fost lider al Partidului Național Creștin și...

Cultură 7 zile ago

Actorul Mihai Călin contestă afirmațiile ministrului Culturii privind Curtea de Conturi

Actorul Mihai Călin a declarat că ministrul Culturii, András István Demeter, a afirmat că...

Cultură 7 zile ago

Peste 1.400 de spectatori au aplaudat premiera comediei „În pielea mea” la București

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” a avut loc la Cinema City...

Cultură 7 zile ago

Iubirea și aventura se întâlnesc în baletul „Corsarul” la Opera Națională București

Baletul „Corsarul” va fi prezentat pe 12 februarie 2026 la Opera Națională București, aducând...

Cultură 7 zile ago

Chappell Roan se desparte de agenția de talente condusă de Casey Wasserman

Cântăreața Chappell Roan a anunțat că a părăsit agenția de talente Wasserman, condusă de...

Cultură 7 zile ago

Sting va urca pe scenă la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca

Sting va susține un concert în cadrul festivalului UNTOLD, care se va desfășura între...