Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Proiect PSD: Copiii sunt obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin

Proiect PSD: Copiii sunt obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin

Actualitate 14:25

Un grup de peste 70 de zeci de aleşi ai PSD a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care copiii majori sunt obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material. În cazul în care acest lucru nu este posibil, obligaţia va reveni nepoţilor sau strănepoţilor majori. Sancţiunea prevăzută: pedeapsă cu închisoarea de la şase luni până la trei ani de închisoare sau cu amendă.

În primul articol se prevede că „prezenta lege reglementează, exclusiv, raporturile juridice, morale şi materiale între rudele în linie dreaptă, respectiv între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie, drepturile şi obligaţiile de întreţinere reciproce”, potrivit News.ro

.Actul normativ stabileşte însă o serie de drepturi ale părinţilor, care se aplică şi bunicilor şi străbunicilor, iar în ceea ce priveşte obligaţiile se precizează că acestea sunt reglementate de Codul Civil.

Astfel, părinţii au dreptul să-şi educe copiii „cum consideră de cuviinţă”, „au dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor”, „ au dreptul la o existenţă demnă” şi la „respect şi recunoştinţă din partea copiilor, fără nicio condiţie sau restricţie”, arată proiectul de lege. Potrivit proiectului, intitulat „Legea recunoştinţei între generaţii”, copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”.

„Dacă nu există un contract scris, ori testament, privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă, sau care se află în dificultate şi necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale amiabilă între părţi”, se arată în proiect. Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi a copiilor, precum şi de alte împrejurări relevante. Cuantumul întreţinerii datorate de copii pentru părinţii lor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi o cincime din venitul net lunar al celui obligat să plătească.

Părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii lor fireşti, au dreptul la întreţinere de la copiii vitregi majori apţi de muncă.Copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti nu au obligaţi de întreţinere a acestora. Bunicii / străbunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii de către copii, au dreptul la întreţinere de la nepoţii majori apţi de muncă.

Prevederile se aplică în mod corespunzător şi străbunicilor. Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăţie prevederile legi constituie infracţiune şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 305 din vechiul Codul penal (378 din noul Cod penal) Articolul 378 din Codul penal se referă la abandonul de familie: Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Actualitate 3 ore ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 8 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 10 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 13 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 13 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...