Soprana Angela Gheorghiu, distinsă de Universitatea din Bucureşti cu titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea din Bucureşti va acorda luni, 29 mai, titlul onorific de Doctor Honoris Causa sopranei Angela Gheorghiu, o personalitate remarcantă a operei internaţionale. Ceremonia va avea loc la Palatul Facultăţii de Drept al Universităţii din Bucureşti, în Sala ,,Constantin Stoicescu”, începând cu ora 12.00.

Angela Gheorhiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992 la Royal Opera House în La Bohème, la Metropolitan Opera New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată mult-aclamatul La Traviata în 1994, legendara reprezentaţie pentru a cărei transmitere TV în direct BBC şi-a întrerupt programul.

Cele mai recente apariţii discografice ale Angelei Gheorghiu includ operele complete L’amico Fritz de Pietro Mascagni şi Fedora de Umberto Giordano (ambele CD-uri produse de Deutsche Grammophon). Spectacolele live cu La Rondine de la Metropolitan Opera (2009) şi Faust de la Royal Opera House (2004) au fost lansate pe DVD de EMI Classics în 2011.

Angela Gheorghiu a primit titlul de ,,Artista Anului” la Premiile Classical Brit în 2001 şi 2010.

 

 

 

 

Anunțuri publicitare