Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Un diplomat român a murit, iar altul este rănit grav după atacul terorist de la Kabul | VIDEO

Actualitate 09:09

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, anunţă marţi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marţi seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susţinut timp de câteva ore şi că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.

„Este un moment foarte tragic pentru România pentru că un om şi-a pierdut viaţa, un om tânăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist. Este incredibil că avem în continuare aceste atacuri teroriste. Este la ordinea zilei această situaţie şi este incredibil. A fost ţintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susţinut cu maşini capcană, tiruri de mitralieră, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze”, a declarat Ramona Mănescu, la Antena 3.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice şi avea 43 de ani.

Ramona Mănescu a mai spus că nu au existat informaţii anterioare despre iminenţa atacului terorist.

„Este dureros că am pierdut un om, era născut în 1976, este o pierdere pe care nu o putem trece uşor cu vederea. Am transmis susţinerea noastră familiei, ne vom ocupa să-i aducem pe toţi acasă , să refacem clădirea misiunii în condiţii de securitate”, a completat ministrul.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, la momentul atacului, erau 12 diplomaţi români la misiunea de la Kabul, atacul având loc luni seară, la ora 22.00, ora României, şi durând câteva ore după miezul nopţii.

„A fost un asalt cu mitraliere, au fost maşini capcană, cu tiruri. Dimineaţa au reuşit să-i scoată de acolo, să-i evacueze şi acum sunt în siguranţă. După ce au atacat clădirea principală, au incendiat şi alte clădiri anexe. Locul nu mai poate fi utilizat în acest moment”, a mai spus Ramona Mănescu.

Ministrul a precizat că atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Viorica Dăncilă au fost informaţi despre tragedie şi că, după părerea sa, pentru diplomatul român mort s-ar impune funeralii naţionale, având în vedere actul de curaj de care a dat dovadă.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunţat marţi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).


„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite Ministerul de Externe.

Potrivit MAE, cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Reprezentanţii MAE precizează că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

„Ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar”, arată sursa.

Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cu toate autorităţile competente în vederea repatrierii trupului neînsufleţit, precum şi a transferului, în condiţii de siguranţă, a cetăţeanului român rănit.

Ministerul condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.

„Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noştri. Transmitem sincere condoleanţe familiei victimei şi recuperare rapidă persoanei rănite”, mai transmite MAE.

Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizaţiile internaţionale, au informat serviciile de urgenţă, relatează Reuters.

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 40 de minute ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...